Fata din soc
de Hans Christian Andersen
Era odata un baietas care a racit; se jucase pe afara si se udase pe picioare, dar nimeni nu pricepea cum si unde, fiindca pe jos era uscat si nu ploua.
Mama-sa l-a dezbracat, l-a pus in pat si a prins samovarul, ca sa-i faca o ceasca de ceai din soc, fiindca ceaiul incalzeste. Chiar atunci a venit si batranul care locuia sus, tocmai sub acoperis; n-avea nici nevasta, nici copii, dar ii erau dragi copiii si stia o multime de povesti si era o placere sa-l asculti.
- Acuma sa bei ceaiul, a spus baietasului mama, si dupa aceea poate ca ai s-auzi o poveste.
- Da, numai sa-mi aduc aminte de vreuna pe care n-am mai spus-o, a zis batranul. Dar unde s-a udat pe picioare baiatul? a intrebat el.
- Nu stiu si nu inteleg deloc ce poate sa fie, a raspuns mama.
- imi spui o poveste? a intrebat baietasul.
- ti-oi spune, dar mai intai vreau sa stiu ceva; poti tu sa-mi spui cat e de adanc canalul de pe strada unde-i scoala?
- Pana la glezne, a raspuns baiatul; dar ca s-ajunga pana la glezne trebuie sa ma duc unde-i mai adanc.
- Bun! Acum am aflat unde te-ai udat pe picioare, a zis batranul. Desigur ca vrei sa-ti spun o poveste, dar nu mai stiu nici una noua.
- Fa una acuma, a spus baietasul. Mama zice ca dumneata poti sa faci o poveste din orice si stii povesti despre toate lucrurile din lume.
- Da, dar povestile facute asa nu-s mare lucru. Povestile frumoase vin singure si-mi bat in frunte si-mi spun: "Uite ca am sosit!"
- Acuma nu bate nici una? a intrebat baietasul.
Mama a ras, a pus flori de soc in ceainic si a turnat apa clocotita.
- Spune-mi o poveste.
- Da, numai sa fie vreuna! Dar fac mofturi si nu vor sa vie decat atunci cand au ele pofta! Da' ia stai putin! spuse el deodata. Uite una chiar aici! E in ceainic!
Baietasul s-a uitat la ceainic si deodata capacul a inceput sa se ridice si s-a ridicat tot mai tare si din ceainic au iesit florile de soc, albe si proaspete, si si-au intins in toate partile crengutele.
Era acuma o tufa mare de soc, un copacel intreg si crengile lui se intindeau pana deasupra patului si dadeau perdelutele patului intr-o parte. in mijlocul copacelului, pe o creanga, sedea o babuta cu o imbracaminte ciudata, verde ca si frunzele socului si tivita cu flori de soc mari, albe. Nu se putea deslusi bine daca era stofa sau chiar frunze si flori.
- Cum o cheama? a intrebat baietasul.
- Romanii si grecii cei vechi, a spus batranul, ii ziceau driada, dar noi acuma nu mai stim ce inseamna asta. La tara i se zice matusica din soc; acesta e un nume mai potrivit pentru ea. si acum uita-te la copac si asculta.
"Tot asa era odata un soc inflorit in ograda unei casute sarmane. La umbra lui sedeau intr-o zi cu soare doi batrani. Era un marinar batran, batran si cu nevasta-sa batrana, batrana si ea. Erau strabunici acuma si in curand aveau sa serbeze nunta de aur, dar nu-si aduceau bine aminte ziua. Matusica din soc sedea in copac si era tot asa de bucuroasa ca si ei.
- Eu stiu cand e nunta voastra de aur, spunea ea, dar cei doi batrani n-o auzeau, fiindca vorbeau de vremea de altadata.
- iti aduci aminte, zise marinarul cel batran, cand eram copii si ne jucam pe-aici, tot in ograda asta in care suntem acuma? O data ne-am apucat sa facem o gradina si am infipt in pamant o multime de crengute.
- Da, a raspuns batrana, imi aduc aminte foarte bine. Am udat crengutele si una din ele s-a prins; era o crenguta de soc si a crescut mare si s-a facut socul sub care stam noi acuma.
- Da, spuse el; si colo in colt era o putina cu apa si eu facusem o corabie din scandurele si ii dadusem drumul pe apa! N-a mai trecut mult si am plecat si eu pe mare cu o corabie adevarata!
- Da, dar mai intai am fost amandoi la scoala, spuse batrana. si ne suiam tinandu-ne de mana in turn si ne uitam la corabiile cele mari.
- Da, si dupa aceea am plecat si eu si am umblat cativa ani prin lume.
- Da, si cat n-am mai plans eu dupa plecarea ta! Credeam c-ai murit si ai ajuns in fundul marii. De cate ori nu m-am sculat noaptea si nu m-am uitat de unde bate vantul si daca tu nu vii! Vantul batea, dar tu nu mai veneai. si intr-o zi, mi-aduc aminte ca ploua cu galeata, tocmai venise gunoierul la casa unde slujeam si eu dusesem caldarea cu gunoi si stateam acuma in poarta. Deodata a trecut postasul, s-a oprit si mi-a dat o scrisoare; era de la tine. Mult mai umblase scrisoarea asta pana sa ajunga la mine! Am desfacut-o repede si am inceput s-o citesc. De bucurie si radeam si plangeam! Scriai acolo ca esti prin tarile calde, pe unde creste cafeaua. Ce tari minunate trebuie sa fie! si mai spuneai multe, multe lucruri in scrisoare si eu citeam si stateam in ploaie cu caldarea de gunoi langa mine. Deodata ma ia cineva de mijloc...
- Da, si i-ai dat aceluia o palma ca a vazut stele verzi...
- De unde sa stiu ca tu erai? Venisesi odata cu scrisoarea si erai asa de chipes si de frumos, asa cum esti si acuma. Aveai in buzunar o basma galbena si o palarie noua, erai foarte dichisit. Doamne, si ce vreme pacatoasa era si cum mai ploua!
- si dupa aceea ne-am luat, spuse el. ti-aduci aminte? si pe urma a venit baiatul cel dintai si dupa el Maria si Iacob si Petru si Ion si Cristian!
- Da, si toti au crescut si s-au facut mari si toti vrednici.
- si copiii lor au avut si ei copii, spuse batranul matelot, si acuma vedem pe copiii copiilor nostri.
- Cand ne-am cunoscut noi nu era cam tot pe vremea asta?
- Da, chiar azi e nunta de aur! a spus matusica din soc si si-a intins capul printre cei doi batrani, dar ei au crezut ca e o vecina care a venit sa-i firitiseasca. S-au uitat unul la altul si s-au luat de mana, ca pe vremuri. si dupa aceea au venit copiii si nepotii, fiindca ei stiau ca azi e nunta de aur si ii felicitasera pe batrani dis-de-dimineata, dar batranii uitasera. Ei isi aduceau aminte mai bine de lucruri intamplate odinioara decat de cele intamplate acum de curand. Socul raspandea mireasma si soarele care tocmai scapata spre asfintit ii batea pe batrani drept in fata si amandoi erau rosii la obraz.
Nepotul cel mai tanar a inceput sa joace imprejurul lor si le-a spus ca asta-seara are sa fie petrecere mare, au sa manance cartofi prajiti. si matusica din soc a dat din cap in copac si a strigat si ea cu ceilalti laolalta: Ura!"- D-apoi asta n-a fost poveste, a spus baietasul care ascultase.
- Poate n-o fi fost, a zis batranul care povestea; dar sa vedem ce spune matusica din soc.
- Nu, n-a fost poveste, a spus matusica; acuma vine povestea. Povestile cele mai minunate ies din viata de toate zilele, uite asa cum a iesit copacelul meu din ceainic.
si l-a ridicat pe baietas din pat si l-a luat in brate si ramurile socului s-au boltit deasupra lor, asa ca ei erau acuma ca intr-un boschet si copacul si-a luat zborul si i-a dus departe.
Matusica din soc s-a schimbat deodata intr-o fetita dragalasa, dar hainele erau tot din stofa aceea verde cu flori albe, din care fusesera si hainele matusicai. La piept aveau o floare adevarata de soc si in parul ei galben si carliontat o cununa de flori de soc; ochii ii erau albastri. O! Era atat de gingasa fetita! S-au sarutat si acuma erau amandoi de-o varsta si aveau aceleasi bucurii.
Au iesit din boschet tinandu-se de mana si au intrat intr-o gradina frumoasa. Langa o pajiste era legat de un tarus bastonul tatii. Fata de copii, bastonul prindea viata. Cand se asezau calare pe el, maciulia se preschimba intr-un cap de cal cu o coama lunga si neagra. ii cresteau deodata patru picioare subtiri si vanjoase si bastonul se prefacea intr-un cal voinic si iute. Au incalecat si au pornit in galop imprejurul pajistii.
- Ne ducem departe, departe, a spus baietasul; ne ducem la conacul unde am fost anul trecut.
si alergau, alergau primprejurul pajistii si fetita, care dupa cum stim nu era alta decat matusica din soc, striga:
- Uite, acuma suntem la tara. Vezi casuta aceea cu spatele cuptorului, care iese din zid ca un ou mare cat toate zilele? Alaturi e un soc si uite si cocosul care umbla prin ograda si scurma si cand gaseste ceva cheama gainile sa le dea si lor! Ia uita-te la el cum se mai fuduleste! Acuma am ajuns la biserica; e asezata pe deal, printre stejari batrani si unul e pe jumatate uscat.
- Iata-ne acuma la fierarie. Focul arde si fierarii bat fierul cu ciocanul si scanteile sar in toate partile. si acuma, haide la conac!
si tot ce spunea fetita care sedea calare pe baston la spatele baietasului se intampla chiar asa. Baietasul vedea tot ce spunea ea si totusi alergau numai de jur imprejurul pajistii. Pe urma s-au jucat si au facut o gradina in tarana si ea si-a scos din par cateva flori de soc si le-a sadit in pamant si din flori au crescut tulpinite, asa cum crescusera si din crengutele pe care le sadisera cei doi batrani de care am vorbit adineauri. S-au luat apoi de mana, asa cum se luasera si batranii cand erau copii, dar nu s-au urcat sus in turn ca sa vada marea. Fetita l-a luat de mijloc pe baietas si amandoi s-au ridicat in vazduh si au zburat peste campii si paduri si ape si a fost primavara, si a fost vara si dupa aceea toamna si iarna si mii si mii de chipuri si locuri s-au oglindit in ochii si in inima baietasului. si fetita ii spunea: "Ce vezi acuma n-ai sa uiti niciodata!"
Socul inflorit raspandea mereu mireasma lui dulce. si baietasul vedea jos trandafiri si fagi tineri, dar socul mirosea cel mai tare, fiindca florile lui erau chiar pe pieptul fetitei si el isi rezema capul de pieptul ei.
- E frumos pe-aici primavara! a spus fetita.
Erau acum intr-o padure de fagi. Prin poieni erau deditei si trifoi. O, de-ar fi mereu primavara in padurea de fagi plina de miresme!
- E minunat pe-aici vara! spuse ea.
Erau acuma pe langa un castel din vremurile vechi; zidurile roscate si meterezele se oglindeau intr-un lac pe care pluteau lebede. Pe camp se leganau holdele, flori rosii si galbene cresteau pe marginea apei, pe garduri vii se catarau iedera si rochita randunelei. Seara, luna se ridica, rotunda si mare, si fanul adunat pe camp mirosea frumos. "Asta nu se uita niciodata!"
- E minunat pe-aici toamna! spuse fetita si cerul era inca o data pe atata de adanc si de albastru si padurea se colorase in toate felurile de rosu, de galben si de verde. Cainii de vanatoare alergau, stoluri de pasari zburau speriate pe deasupra movilelor pe care, printre pietre, se intindeau tufisuri de mure. Marea era albastra, intunecata si plina de barci si corabii cu panzele intinse, iar in sopron, babe, fete si copii curatau hamei si-l puneau intr-un butoi; tinerii cantau si batranii spuneau povesti cu spiridusi si vrajitori. Mai bine nu putea fi nicaieri.
- Pe-aici e frumos iarna! spuse fetita si iata ca toti copacii erau acoperiti cu polei, parca ar fi fost margean alb. Cand mergeai, zapada scartaia sub talpa, parca ai fi avut mereu ciubotele noi si pe cer cadeau stele una dupa alta. in casa, pomul de Craciun era aprins, se imparteau cadouri si toti erau veseli. Prin casute taranesti se auzea cantec de scripca si scripcarii capatau clatite; pana si cel mai sarac copil spunea: "Ce frumos e iarna!"
Da, era frumos, si fetita arata baietasului toate frumusetile si socul isi raspandea mireasma si flamura colorata cu care marinarul cel batran pornise pe mari flutura mereu.
Baiatul a crescut si s-a facut flacau si acuma se pregatea sa plece in lumea larga, departe, departe, in tarile calde, pe unde crestea cafeaua. si la plecare fata si-a luat o floare de soc de la piept si i-a dat-o. El a pus floarea cu grija intr-o carte si cat a stat prin strainatati, ori de cate ori deschidea cartea nimerea mereu tot la locul unde era floarea amintirii.
si cu cat se uita mai mult la ea, cu atata floarea se inviora mai tare si el parca simtea mireasma padurilor din tara lui si din petalele florii se ivea fata cu ochi albastri si limpezi si ii spunea in soapta: "Aici e frumos primavara si vara si toamna si iarna!" si multe chipuri si locuri de acasa ii lunecau prin minte.
Asa au trecut mai multi ani si acuma el era batran si sedea cu sotia lui, batrana si ea, langa un soc inflorit. Se tineau de mana asa cum se tinusera candva strabunicul si cu strabunica si ca si ei vorbeau de vremea de altadata si de nunta de aur. Fata cu ochi albastri si cu flori de soc in par sedea sus in copac, dadea din cap catre dansii si spunea:
- Astazi e nunta de aur.
Apoi a luat din cununa ei doua flori, le-a sarutat si florile au stralucit intai ca argintul, pe urma ca aurul si cand le-a pus pe capetele celor doi batrani, fiecare floare s-a prefacut intr-o coroana de aur. si acuma, amandoi sedeau ca un rege si o regina langa socul inflorit si el spunea sotiei lui povestea cu matusica din soc, asa cum o auzise cand era copil, si amandoi au fost de parere ca povestea asta cuprinde o multime de lucruri care seamana cu viata lor si tocmai acele lucruri le placeau mai tare.
- Da, asa este! a spus fata din soc. Unii imi zic matusica din soc, altii imi zic driada, dar numele meu adevarat este Amintirea. Eu stau in soc si cresc cu el odata si pot sa ma duc cu gandul inapoi si pot sa povestesc tot felul de lucruri. Ia vezi daca mai ai floarea aceea de demult!
si batranul a deschis cartea si floarea era acolo, intre file, proaspata si frumoasa, parca atunci ar fi cules-o. si Amintirea a dat din cap multumita si peste cei doi batrani cu coroana de aur pe cap se imprastia acum lumina rosie a soarelui asfintit. Au inchis ochii si... si... povestea s-a sfarsit.
Baietasul sedea in patucul lui si nu stia daca a visat ori a auzit o poveste. Ceainicul era pe masa, dar din el nu se mai ridica nici un soc si batranul care spusese povestea tocmai se pregatea sa plece si peste o clipa a si plecat.
- Ce frumos a fost! a zis baietasul. Mama, am fost in tarile calde!
- Cred si eu! a spus mama. Dupa ce bei doua cesti de ceai de soc ajungi repede in tarile calde. si l-a invelit bine cu plapuma, ca sa nu raceasca iar.
- Tu ai dormit si noi am stat de vorba si ne-am tot intrebat daca-i poveste ori intamplare adevarata.
- si matusica din soc unde-i? a intrebat baietasul.
- E in ceainic, a spus mama. S-o lasam sa stea acolo
Fata din soc
Aceasta pagina a fost accesata de 34212 ori.
