Hainele cele noi ale imparatului
de Hans Christian Andersen
Era pe vremuri un imparat caruia asa de mult ii placea sa fie bine imbracat si sa aiba mereu haine noi incat isi dadea toti banii numai pe imbracaminte.
Nu se ingrijea deloc de ostire, la teatru nu se ducea si nu-i placea sa se plimbe prin padure decat doar ca sa-si arate hainele cele noi. Avea un rand de straie pentru fiecare ceas al zilei si asa cum se spune despre un rege ca se sfatuieste cu ministrii, despre el mereu se spunea ca "se imbraca", asta fiind indeletnicirea lui de fiecare clipa.
Orasul era plin de viata. Veneau o multime de straini si odata au venit si doi pehlivani care se dadeau drept tesatori si spuneau ca stiu sa faca o stofa frumoasa cum nu se mai afla alta. Nu numai ca culorile si desenele erau frumoase, dar ei ziceau ca hainele facute din aceasta stofa aveau si o insusire minunata, si anume ca toti cei care nu erau potriviti pentru slujba pe care o indeplineau si toti cei care erau prosti de dadeau in gropi nu puteau sa le vada.
- Strasnice haine! s-a gandit imparatul. Daca mi-as face niste haine de acestea as putea sa aflu care din slujbasii imparatiei nu-s buni pentru slujbele pe care le au si as putea sa aflu care din supusii mei sunt prosti si care sunt destepti. Numaidecat trebuie sa-mi fac asemenea haine. si a dat pehlivanilor o multime de parale sa inceapa sa lucreze.
Cei doi soltici au injghebat doua razboaie de tesut, s-au asezat si s-au prefacut ca tes, dar nu teseau nimic. Cereau matasea cea mai subtire si fire de aur de cel mai bun, dar bagau matasea si aurul in buzunar si lucrau la stativele goale pana noaptea tarziu.
"Oare unde or fi ajuns cu lucrul?", s-a gandit imparatul dupa ce a trecut o bucata de vreme, dar era cam cu inima stransa cand se gandea ca toti cei care-s prosti sau nu-s priceputi in slujba nu vor putea vedea stofa. in ce-l priveste pe el, n-avea nici o teama, totusi voia mai intai sa trimita pe altul sa vada cum stau lucrurile. Toti in oras stiau ce putere ciudata are stofa si fiecare era curios sa stie cat de nepotrivit in slujba sau de prost este vecinul.
- Am sa-l trimit pe sfetnicul meu cel batran; e om cinstit si de incredere, el poate mai bine decat oricine sa judece stofa, fiindca e intelept si nimeni nu-si indeplineste slujba mai bine ca el.
Sfetnicul cel batran s-a dus in odaia unde cei doi pehlivani lucrau la razboaiele goale.
- Doamne fereste, ce-o mai fi si asta? s-a gandit sfetnicul si a deschis ochii mari. Nu vad nimic!
Dar n-a spus ca nu vede.
Pehlivanii l-au rugat sa vina mai aproape si l-au intrebat daca-i plac culoarea si desenul stofei. si tot ii aratau stativele, care erau insa goale. Bietul sfetnic holba ochii, dar de vazut nu vedea nimic, fiindca nu era nimic de vazut. "Oi fi eu prost? se gandi el. N-as fi crezut; oricum, asta nu trebuie s-o afle nimeni. N-oi fi bun pentru slujba pe care o fac? Nu, nu-i bine sa spun ca nu vad stofa."
- Ei, ce spuneti? a intrebat un tesator.
- Foarte frumos! a raspuns sfetnicul si si-a pus ochelarii ca sa vada mai bine. Niste culori minunate! Am sa spun imparatului ca-mi place foarte mult.
- Ne pare bine, au zis tesatorii si au inceput sa spuna ce culori sunt si ce fel de desen are stofa. Sfetnicul cel batran asculta cu luare-aminte ca sa spuna imparatului tot asa, si chiar i-a si spus.
Pehlivanii au cerut si mai multi bani, si mai multa matase, si fir de aur, si mai mult decat pana acuma. Dar le bagau pe toate in buzunarele lor, iar in razboaie nu era nici un capat de ata, dar ei lucrau ca si pana acum la stativele goale.
Peste catva timp, imparatul a trimis pe alt sfetnic, tot asa de vrednic, ca sa vada unde au ajuns cu tesutul si daca mai este mult pana e gata stofa. Dar si lui i s-a intamplat ca si celuilalt: s-a uitat si iar s-a uitat, insa cum in stative nu era nimic, n-a putut sa vada nimic.
- Ce ziceti? Frumoasa stofa, nu? l-au intrebat cei doi pehlivani si i-au aratat si i-au spus cum si ce fel era stofa care nu se vedea nicaieri. "Prost nu sunt, se gandi sfetnicul. Atunci inseamna ca nu-s bun pentru slujba pe care-o fac! Ar fi ciudat si asta, dar cum o fi, cum n-o fi, nu trebuie sa afle nimeni."
- E foarte frumoasa stofa, a spus el imparatului.
Tot orasul vorbea de stofa asta nemaipomenita. imparatul s-a gandit sa se duca s-o vada si el cat mai era in stative. A luat cu dansul tot oameni unul si unul, printre care si cei doi sfetnici care mai fusesera, si s-a dus la cei doi pehlivani care lucrau din rasputeri, dar fara nici un fir de ata in razboiul de tesut.
- Ia uitati-va ce frumoasa e! au spus cei doi sfetnici. Ce desen, ce culori minunate! si aratau stativele goale, fiindca credeau ca toti ceilalti vad stofa si ei nu. "Ce sa fie oare? se gandea imparatul. Nu vad nimic! Cumplit lucru! Ce, oi fi cumva prost? Nu-s bun de imparat?"
- Da, intr-adevar, stofa e foarte frumoasa, a spus el cu glas tare; e vrednica de toata lauda!
si imparatul dadea din cap multumit si se uita la stativele goale. Nu voia sa spuna ca nu vede nimic. Toti curtenii care erau cu dansul se uitau si ei, dar nu vedeau nici ei nimic. Spuneau insa ca si imparatul: "O, ce frumos!". si toti l-au sfatuit sa se imbrace cu hainele facute din stofa aceasta minunata la serbarea care tocmai trebuia sa aiba loc peste cateva zile. "Minunat, frumos, maret!", spuneau toti si se bucurau grozav. imparatul a dat celor doi pehlivani cate o decoratie, ca sa si-o atarne la piept, si titlul de maestru tesator al curtii imperiale.
in noaptea din ajunul serbarii, cei doi pehlivani nu s-au culcat. Au aprins saisprezece lampi si lumea putea sa-i vada cum lucrau de zor sa ispraveasca hainele imparatului. S-au facut ca iau stofa de la stative, s-au facut ca taie cu foarfecele, pe urma au cusut cu ace fara ata si dupa aceea au spus: "Hainele sunt gata".
imparatul a venit cu sfetnicii. Pehlivanii au ridicat bratele in sus, ca si cum ar fi tinut ceva in mana, si au spus: "Poftim pantalonii! Poftim haina! Poftim mantia!" si asa mai departe. "Hainele sunt usoare ca panza de paianjen, spuneau ei, cand le imbraci nici nu le simti, dar tocmai asta e frumusetea."
- Da, da, ziceau sfetnicii, dar nu vedeau nimic, pentru ca nu aveau ce sa vada.
- Daca maiestatea voastra vrea sa se dezbrace, au spus pehlivanii, va putem pune hainele cele noi chiar acuma, aici, in fata oglinzii.
imparatul s-a dezbracat si pehlivanii s-au prefacut ca-i pun hainele cele noi care tocmai erau gata si imparatul se intorcea si se sucea in fata oglinzii.
- Ce bine ii vin, ce frumoase sunt! ziceau toti cei care erau de fata. Ce stofa minunata! Nici nu se poate ceva mai frumos!
- E gata afara baldachinul pentru maiestatea voastra, a spus marele maestru de ceremonii al curtii.
- Sunt gata si eu, a spus imparatul si s-a mai uitat o data in oglinda, fiindca voia sa creada lumea ca isi vede hainele.
Curtenii, care aveau dreptul sa duca trena mantiei, s-au aplecat, au intins mainile ca si cum ar fi ridicat ceva de jos, apoi au pornit prefacandu-se ca tin ceva in maini; nu indrazneau sa spuna ca nu vad nimic.
imparatul mergea acum sub baldachin si toti oamenii de pe strazi si de la ferestre spuneau: "Ce minunate haine are imparatul! Ce trena strasnica! Ce bine ii vin!" Nici unul nu voia sa spuna ca nu vede nimic; fiindca atunci lumea ar fi zis ca nu-i priceput in slujba sau ca-i prost de da in gropi. Nici o haina de-a imparatului nu starnise atata bucurie printre oameni.
- imparatul e dezbracat! a spus deodata un copil.
- Asta-i vocea nevinovatiei! a zis tatal copilului si a spus in soapta altora ce vorbise copilul.
- E dezbracat! a strigat tot poporul.
imparatul a auzit si i s-a parut si lui ca poporul are dreptate, dar s-a gandit: "Acuma nu mai pot sa dau inapoi, trebuie s-o tin intruna asa cum am inceput". si curtenii au mers inainte si au dus trena pe care n-o vedea nimeni fiindca nu era nici o trena.
Hainele cele noi ale imparatului
Aceasta pagina a fost accesata de 6779 ori.
