Klaus cel mic si Klaus cel mare

Klaus cel mic si Klaus cel mare

de Hans Christian Andersen

        Intr-un sat odata erau doi oameni pe care ii chema la fel.
        Pe amandoi ii chema Klaus; unul insa avea patru cai, iar celalalt numai un cal. Ca sa-i poata deosebi unul de celalalt, lumea spunea aceluia care avea patru cai Klaus cel mare, iar aceluia care avea numai un cal, Klaus cel mic. si acum ascultati ce li s-a intamplat:
        Klaus cel mic trebuia sa are toata saptamana pentru Klaus cel mare si sa-i imprumute calul pe care-l avea, pe urma Klaus cel mare il ajuta cu cei patru cai ai lui, dar numai o data pe saptamana, si anume duminica. Ce mai pocnea din bici Klaus cel mic manand cinci cai! O zi intreaga, toti erau ca si cum ar fi fost ai lui! Soarele stralucea si toate clopotele din clopotnita chemau lumea la biserica. Oamenii erau toti gatiti de sarbatoare si se duceau cu cartea de rugaciuni subsuoara s-asculte predica si toti se uitau la Klaus cel mic, care ara cu cinci cai, si Klaus era asa de mandru, incat iar pocnea din bici si striga: "Hi, calutii mei!"
        - Nu trebuie sa spui asa! zicea Klaus cel mare; numai un cal e al tau.
Dar cand iar mai trecea cineva, Klaus cel mic uita ca nu trebuie spuna asa si striga: "Hi, calutii mei!"
        - iti spun o data pentru totdeauna sa nu mai zici asa, spuse Klaus cel mare. Daca mai zici, sa stii ca-i trantesc una in cap calului tau de nu se mai scoala in vecii vecilor!
        - Nu, nu mai zic asa! spuse Klaus cel mic.
Dar cand oamenii treceau pe langa el si ii dadeau buna ziua, el iar se bucura si se gandea ce bine-i ca are cinci cai la plug si pocnea din bici si striga: "Hi, calutii mei!"
        - Las' ca-ti dau eu tie caluti! a spus Klaus cel mare, a luat un ciocan si a dat una in cap calului lui Klaus cel mic, de-a cazut jos calul si nu s-a mai sculat.
        - Vai, acuma nu mai am cal, a spus Klaus cel mic si a inceput sa se tanguie. Apoi a jupuit calul, a pus pielea la vant, sa se usuce, a bagat-o intr-un sac, a luat sacul in spate si s-a dus la targ, sa vanda pielea calului.
        Pana la targ era departe si drumul trecea printr-o padure mare si intunecoasa si pe langa asta s-a mai stricat si vremea. Klaus cel mic s-a ratacit si cand a dat iar de drumul cel bun incepuse sa se insereze; pe unde se afla el acuma era prea departe ca sa mai ajunga la oras sau sa se intoarca acasa pana a nu se face noapte.
        Chiar langa drum era o casa, taraneasca; obloanele erau lasate, dar printre ele se vedea putina lumina. "Am sa ma rog sa ma gazduiasca in noaptea asta", se gandi Klaus cel mic si batu la usa.
        I-a deschis o femeie; dar cand a auzit ce vrea, i-a spus ca barbatu-su nu-i acasa si ca nu poate sa-l primeasca.
        - Bine, am sa stau afara, a zis Klaus cel mic si femeia i-a inchis usa in nas.
in curte era un stog de fan si intre stog si casa era o sura cu acoperis de paie.
        - Uite, acolo am sa stau, si-a spus Klaus cel mic cand a zarit acoperisul. Am sa dorm de minune, ca doar cocostarcul n-are sa umble pe acoperis noaptea si sa ma ciupeasca de picioare.

Fiindca, am uitat sa va spun, pe acoperis isi avea cuibul un cocostarc.
        Klaus cel mic s-a suit pe sura, s-a intins si s-a intors pe-o parte, ca sa se aseze mai bine. Obloanele de lemn de la ferestre nu se inchideau bine sus, asa ca se vedea in casa. in odaie era pusa masa, si pe masa era vin si friptura, si un peste strasnic. Nevasta taranului si dascalul de la biserica sedeau la masa, numai ei doi, si ea ii turna vin si el infuleca din peste, fiindca era tocmai mancarea care-i placea lui mai mult.
        - Tare as manca si eu! se gandea Klaus cel mic si isi intindea gatul ca sa vada mai bine. Pe masa mai era si o placinta grozava! Un adevarat ospat!
Deodata auzi niste pasi pe ulita si cineva intra in curte. Era barbatul care se intorcea acasa.
        Era un om foarte cumsecade, atata numai ca avea o ciudatenie: nu putea sa-i sufere pe dascali. Cum zarea vreun dascal, il apucau toate nabadaile. Chiar de aceea venise acuma dascalul la nevasta-sa, ca sa-i dea buna seara, fiindca stia ca barbatul nu-i acasa si femeia il cinstea cum putea mai bine. Cand au auzit ca vine barbatul, s-au speriat cumplit si femeia l-a rugat pe dascal sa se bage intr-o lada mare si goala, pentru ca si ea si el stiau ca barbatul nu putea sa-i sufere pe dascali. Femeia a ascuns repede in cuptor bucatele cele bune si vinul, fiindca daca le-ar fi vazut barbatul desigur ca ar fi intrebat ce-i cu ele.
        - Ce pacat! a oftat sus pe sura Klaus cel mic, cand a vazut cum pier toate mancarurile.
        - E cineva acolo? a intrebat taranul, s-a uitat in sus si la vazut pe Klaus cel mic. De ce stai pe acoperis? Hai mai bine in casa.
Klaus cel mic i-a spus ca s-a ratacit si ca-l roaga sa-l gazduiasca.
        - Bucuros, dar mai intai hai sa imbucam ceva.
Femeia i-a primit foarte bine, a pus masa si le-a dat o strachina mare cu terci.
        taranul era flamand si a inceput sa manance cu pofta, dar Klaus cel mic nu manca si se gandea mereu la friptura, la pestele si la placinta care erau in cuptor. Sub masa, la picioarele lui, era sacul cu pielea de cal pe care o luase cu gandul s-o vanda la targ. Terciul nu-i placea de fel. Atunci, ce i-a venit lui, a apasat sacul cu piciorul si pielea de cal, uscata cum era, a scartait.
        - Sst! a spus Klaus cel mic si pe sub masa a mai dat o data cu piciorul in sac si pielea a scartait si mai tare.
        - Da' ce ai acolo, in sac? a intrebat taranul.
        - Un vrajitor, a raspuns Klaus cel mic; tocmai imi spunea sa nu mai mancam terci, fiindca a facut el niste farmece si a umplut cuptorul de friptura, de peste si de placinta.
        - I-auzi minune! a spus taranul si repede a deschis cuptorul si inauntru erau chiar mancarurile acelea gustoase pe care el credea ca le adusese acolo cu farmece vrajitorul din sac.
Femeia n-a avut incotro si a pus indata bucatele pe masa si Klaus si cu taranul s-au asezat si au mancat si friptura, si peste, si placinta. Klaus cel mic a dat iar cu piciorul in sac si a scartait.
        - Ce mai spune? a intrebat taranul.
        - Spune ca a adus trei sticle de vin pentru noi si le-a pus in ungherul de langa soba.
Femeia iar n-a avut incotro si a adus vinul pe care tot ea il ascunsese. taranul a baut si s-a veselit. Se gandea ca bine ar fi daca ar avea si el un vrajitor ca acela din sacul lui Klaus cel mic.
        - Poate sa cheme si pe dracul? a intrebat el. As vrea sa-l vad si eu, ca nu l-am vazut niciodata.
        - Cum sa nu poata? a spus Klaus cel mic. Vrajitorul meu poate tot ce am eu pofta. Asa-i, bre? a intrebat el si a dat cu piciorul in sac.
Pielea a scartait iar.
        - Ai auzit? Zice ca da. Dar sa stii ca dracul e urat tare, asa ca mai bine sa nu-l mai chemam.
        - Mie nu mi-e frica! Dar cum e la mutra?
        - Are sa se arate in chip de dascal.
        - Phu! Atunci e urat de tot. Trebuie sa stii ca eu pe dascali nu pot sa-i vad in ochi, asa mi-s de urati. Dar nu face nimic, fiindca stiu ca nu-i dascal, ci-i dracul, n-are sa-mi fie scarba asa de tare. Numai sa nu s-apropie prea mult de mine.
        - Sa-l intreb pe vrajitor, a spus Klaus cel mic, apoi s-a aplecat si si-a lipit urechea de sac.
        - Ce zice?
        - Zice ca sa te duci si sa deschizi lada aceea din colt si atunci ai sa vezi pe dracul cum sta ghemuit; numai sa tii bine capacul, sa nu fuga.
        - Vrei sa ma ajuti sa-l tiu? a spus taranul si s-a dus la lada in care femeia ascunsese pe dascal; acesta sedea inauntru si nu mai putea de frica.
taranul a ridicat putintel capacul si s-a uitat inauntru.
        - Brr! a strigat el deodata si a sarit inapoi. Acuma l-am vazut, semana leit cu dascalul nostru. Urat mai era!
Dupa aceea s-au apucat de baut impreuna si au stat asa pana noaptea tarziu.
        - stii ce, vinde-mi-l mie pe vrajitor, a spus taranul; cere pe el oricat! iti dau chiar acum o banita de bani daca vrei.
        - Nu, nu pot, a spus Klaus cel mic. Gandeste-te numai cate foloase trag eu de pe urma vrajitorului acestuia.
Dar taranul nu se lasa si se ruga mereu sa i-l dea lui.
        - Bine, fie, a spus Klaus cel mic; ti-l dau fiindca ai fost asa de bun si m-ai gazduit. ti-l vand pe o banita de bani, numai sa fie banita umpluta cu varf.
        - iti dau, a spus taranul, dar sa iei si lada aceea de colo, nu vreau s-o mai vad pe-aici, te pomenesti ca o fi tot inauntru.
Klaus cel mic a dat taranului sacul cu pielea cea uscata si a luat in schimb o banita de bani bine umpluta. taranul i-a mai dat chiar si o caruta sa duca banii si lada.
        - Ramai cu bine, a spus Klaus cel mic si a plecat cu banii si cu lada in care era dascalul.
De partea cealalta a padurii era un rau lat si adanc; apa curgea asa de repede, incat nu puteai sa inoti in susul ei. Tocmai se facuse un pod mare peste rau; Klaus cel mic s-a oprit la mijlocul podului si a spus cu glas tare, ca sa auda dascalul din lada:
        - Ce-mi trebuie mie lada asta? E-asa de grea, parca ar avea pietre in ea. Ma ostenesc degeaba s-o tot car dupa mine. Mai bine s-o azvarl in apa; daca o duce apa pana la mine acasa, bine; daca nu, atata paguba!
Zicand acestea, Klaus cel mic a apucat lada cu o mana si a ridicat-o oleaca in sus, ca si cum ar fi vrut sa o arunce in apa.
        - Stai, stai! a strigat dinauntru dascalul. Da-mi drumul sa ies!
        - Dar ce-o mai fi si asta? a spus Klaus cel mic, prefacandu-se ca s-a speriat. Sa stii ca-i dracul! Repede cu el in apa, sa-l inec!
        - Ba nu, ba nu! a spus dascalul; da-mi drumul ca iti dau o banita de bani!
        - Ei, atunci e alta poveste! a spus Klaus cel mic si deschise lada.
        Dascalul sari repede afara, impinse cu piciorul lada in apa, apoi se duse acasa cu Klaus cel mic si dadu acestuia o banita de bani; cu aceea pe care i-o daduse taranul avea acuma doua banite si caruta era incarcata numai cu bani.
        - Mi-am vandut bine calul, a spus el cand a ajuns acasa si si-a rasturnat banii morman in mijlocul odaii. Klaus cel mare n-are sa mai poata de ciuda cand are sa vada ce bogat m-am facut eu numai cu un cal; dar mai bine sa nu-i spun nimic.
si trimise pe un baiat la Klaus cel mare sa-i dea o ulcica de masurat banii.
        - Ce-o fi vrand el oare sa masoare? s-a gandit Klaus cel mare si a uns fundul ulcelei pe dinauntru cu catran, ca sa se prinda pe fund din ce-avea sa masoare Klaus cel mic. si asa s-a si intamplat; cand si-a luat ulcica inapoi, a vazut pe fundul ei trei galbeni.
        - Ce sa fie oare? a spus Klaus cel mare si s-a dus repede la Klaus cel mic si l-a intrebat:
        - De unde ai luat tu atatia bani?

        - De pe pielea de cal! Am vandut-o aseara.
        - Bune parale ai luat! a spus Klaus cel mare.
S-a dus repede acasa, a luat un topor, a omorat cei patru cai pe care-i avea, i-a jupuit, s-a dus cu pieile la targ si a inceput sa strige pe uliti:
        - Piei de vanzare! Piei de vanzare! Cine cumpara piei bune?
Toti ciubotarii si tabacarii au venit in graba mare si l-au intrebat cat cere pe ele.
        - O banita de bani pe fiecare, a raspuns Klaus cel mare.
        - Esti nebun, omule? Ce, crezi ca noi avem parale cu banita?
        - Piei de vanzare! Cine cumpara piei bune? a inceput el iar sa strige si tuturor acelora care-l intrebau cat cere le raspundea: "O banita de bani".
Atunci toti au spus:
        - isi bate joc de noi!
si ciubotarii si-au luat calcavurile, si tabacarii sorturile de piele si au sarit pe Klaus cel mare si l-au luat la bataie.
        - Piei de vanzare, ha? strigau alergand dupa el. Las' ca-ti aratam noi piei de vanzare, te tabacim pe tine intai, ca sa tii minte!
si Klaus cel mare abia a scapat cu fuga din mainile lor. Bataie ca asta nu mancase niciodata.
        - Are sa mi-o plateasca Klaus cel mic, nici o grija, isi spuse el cand ajunse acasa. Nu scapa el nepedepsit. Am sa-l omor!
Lui Klaus cel mic ii murise bunica. Cat fusese in viata, se purtase aspru cu dansul, totusi lui ii parea rau dupa ea. A pus moarta in pat si a invelit-o bine, ca sa o incalzeasca si sa vada daca nu cumva se intoarce iar la viata. Avea de gand s-o lase asa toata noaptea si el sa sada intr-un ungher pe un scaun; mai facuse astfel si altadata. si cum statea el asa pe intuneric, deodata se deschide usa si navaleste inauntru Klaus cel mare cu un topor in mana. El stia unde e patul lui Klaus cel mic; s-a repezit la pat si a izbit-o pe baba cu toporul in cap, crezand ca e Klaus cel mic.
        - Asa, a spus el, acuma n-ai sa-ti mai bati joc de mine! si s-a dus la el acasa.
        - Amarnic om, a spus Klaus cel mic; voia sa ma omoare. Noroc ca bunica era moarta, ca altfel o omora el acuma.
Klaus cel mic a pus bunica-sii hainele de sarbatoare, a imprumutat un cal de la un vecin, a pus calul la caruta, a urcat-o pe bunica-sa in caruta, a asezat-o in capul oaselor si a sprijinit-o bine sa nu cada, apoi a dat bici calului si a plecat. Cand rasarea soarele, au ajuns la un han mare. Klaus cel mic a oprit calul si a intrat in han sa manance ceva. Hangiul era om cumsecade, insa cam iute la fire, parca ar fi avut in el numai piper si tutun.
        - Buna dimineata, spuse el lui Klaus cel mic. Ai pornit devreme astazi.
        - Da, zise Klaus cel mic, ma duc cu bunica-mea la targ; am lasat-o in caruta ca nu pot s-o aduc aici. Fii bun si du-i batranei un pahar de secarica; da' sa vorbesti tare cu dansa, ca nu aude bine.
        - Da, da, ii duc, a spus hangiul, a turnat un pahar de secarica si l-a dus babei celei moarte, care sedea in capul oaselor in caruta.
        - Uite, iti trimite nepotul un pahar de rachiu, spuse hangiul; dar moarta nici gand sa-i raspunda.
        - Ai auzit? a strigat hangiul cat putea de tare. ti-am adus un pahar de rachiu de la nepotul dumitale.
A mai strigat o data si inca o data, si fiindca ea tot nu raspundea, hangiul s-a suparat si i-a aruncat paharul in obraz; rachiul a inceput sa-i curga pe fata si baba a cazut pe spate, pentru ca fusese numai sprijinita, nu si legata.
        - Ce-ai facut? a strigat Klaus cel mic navalind afara pe usa si luandu-l de piept pe hangiu. Ai omorat-o pe bunica-mea! Uite ce gaura i-ai facut in frunte!
        - Vai, ce nenorocire! a strigat hangiul si si-a pus mainile in cap. Numai firea mea cea iute e de vina! Draga Klaus, uite, iti dau o banita de bani si pe bunica-ta o ingrop eu si zic ca-i bunica-mea, numai sa nu spui nimic de intamplarea asta, ca altfel imi taie capul si nu mi-ar placea deloc.
si asa, Klaus cel mic a capatat o banita de bani si hangiul a ingropat-o pe baba si a spus tuturora ca e bunica-sa.
        Klaus cel mic a dus banii acasa si-a trimis iar baietasul la Klaus cel mare, sa-l roage sa-i dea o ulcica de masurat banite.
        - Cum asa? spuse Klaus cel mare; nu l-am omorat? Trebuie sa ma duc sa vad ce este. si s-a dus chiar el cu ulcica la Klaus cel mic.
        - Da' de unde ai toti banii astia? a intrebat el holband ochii de mirare cand a vazut atata banet.
        - Pe bunica-mea ai omorat-o, nu pe mine! a spus Klaus cel mic. Am vandut-o si am luat pe ea o banita de bani.
        - Bune parale ai luat! a spus Klaus cel mare. S-a dus degraba acasa, a omorat-o pe bunica-sa, a pus-o in caruta, s-a dus la targ la spiterie si a intrebat pe spiter daca nu cumpara un om mort.
        - Cine-i mortul si de unde il ai? a intrebat spiterul.
        - E bunica-mea! a spus Klaus cel mare. Am omorat-o ca s-o vand si sa iau pe ea o banita de bani.
        - Pesemne ca nu esti in toate mintile, a spus spiterul. Sa nu mai spui una ca asta, ca poti s-o patesti rau de tot.
si spiterul i-a mai spus lui Klaus cel mare ca e o nelegiuire ce-a facut, ca-i un ticalos si ca are sa fie pedepsit. Klaus cel mare s-a speriat si a sarit drept in caruta, a dat bici cailor si a plecat acasa. Spiterul si toti care erau pe-acolo au crezut ca e nebun si de aceea l-au lasat in pace.
        "Ai sa-mi platesti tu asta cu varf si indesat, a spus Klaus cel mare in gand lui Klaus cel mic; ai sa vezi tu ce patesti!" Cum a ajuns acasa, a luat un sac, cel mai mare pe care-l avea, s-a dus la Klaus cel mic si i-a spus:
        - Iar ti-ai batut joc de mine si m-ai pacalit; intai mi-am omorat caii, pe urma am omorat-o pe bunica-mea; asta numai din vina ta; da' de acuma s-a ispravit, n-ai sa ma mai pacalesti.
si l-a luat pe Klaus cel mic de chica si l-a bagat in sac, l-a pus in spate si i-a spus:
        - Acuma ma duc sa te inec.
Pana la rau era departe si Klaus cel mic nu era chiar asa de usor. Drumul trecea pe langa biserica. S-auzea orga si oamenii care cantau in cor. Klaus cel mare s-a oprit si a pus jos, langa usa bisericii, sacul cu Klaus cel mic, gandindu-se ca ar fi bine sa intre in biserica, s-asculte putin slujba si dupa aceea sa plece mai departe; Klaus cel mic nu putea sa iasa din sac si toata lumea era la biserica. Klaus cel mare a lasat sacul la usa si a intrat.
        - Ah! Doamne, doamne! ofta in sac Klaus cel mic si se tot sucea si invartea, dar nu putea sa dezlege sacul. in vremea asta iata ca trece pe acolo un vacar batran cu parul alb si cu un toiag in mana, si care mana din urma o cireada de vite; vitele dadura peste sacul in care era Klaus cel mic si il impinsera.
        - Vai! Doamne, a oftat Klaus cel mic; asa de tanar si trebuie sa ma duc pe lumea cealalta!
        - si eu asa de batran! a spus vacarul, si tot nu mai ajung sa ma duc!
        - Dezleaga sacul, a strigat Klaus cel mic. Baga-te in locul meu si ajungi repede pe lumea cealalta.
        - Cum sa nu, bucuros, a spus vacarul. A dezlegat sacul si Klaus cel mic a iesit repede din sac.
        - Vezi de cireada! a spus mosneagul, apoi s-a bagat in sac, iar Klaus cel mic a legat sacul si a plecat cu cireada.
Nu mult dupa aceea a iesit si Klaus cel mare din biserica. A luat sacul iar in spate, dar acum i se parea ca nu mai era asa de greu si chiar asa si era, fiindca mosneagul era pe jumatate mai usor decat Klaus cel mic.
        - Ia uite ce usor s-a facut! Sa stii ca-i asa, pentru ca m-am dus la biserica.
si Klaus cel mare s-a dus la rau, a aruncat in apa sacul cu vacarul cel batran si a strigat in urma lui, crezand ca e Klaus cel mic:
        - Ei, de-acuma n-ai sa-ti mai bati joc de mine! si a luat o inapoi spre casa. Dar cand a ajuns la o rascruce, iata ca se intalneste cu Klaus cel mic, care isi mana din urma cireada.

        - Ce-i asta? a intrebat Klaus cel mare. Cum? Nu te-am inecat?
        - Ba da, a spus Klaus cel mic; m-ai aruncat adineauri in apa.
        - Da' atunci de unde ai capatat vitele astea asa de frumoase?
        - Sunt vite de apa, a zis Klaus cel mic. Sa-ti spun toata povestea si sa-ti multumesc ca m-ai inecat, fiindca daca nu ma inecai, nu ma imbogateam. Mare spaima am tras cand m-ai aruncat in apa; imi vajaia vantul pe la urechi si apa era rece. M-am dus repede la fund, dar nu m-am lovit, pentru ca pe fundul apei e o iarba deasa si moale. Cum am ajuns s-a si dezlegat sacul si am vazut in fata mea o fata frumoasa, in straie albe si cu cununa verde pe cap. M-a luat de mana si mi-a spus: "Bine ai venit, Klaus cel mic! Uite, iti dau cateva vite; pe drum mai incolo, cale de-o posta de aici, este o cireada intreaga, ti-o dau si pe aceea".
        De-abia atunci am vazut ca raul era un drum pe care umblau toti acei care locuiesc in mare. Vin de la mare pe fundul apei si merg pana departe inauntrul tarii, pana acolo unde se ispraveste raul. si pe fundul apei sunt numai flori frumoase si o iarba verde si deasa, de ti-i mai mare dragul; si pestii imi lunecau pe la urechi asa cum zboara aici pasarile prin vazduh. si oamenii acolo sunt chipesi, si vitele grase si frumoase.
        - Da' de ce te-ai urcat iar sus la noi? a intrebat Klaus cel mare. Daca-i asa de frumos acolo, eu nu m-as mai fi intors.
        - Uite de ce, a raspuns Klaus cel mic; fata aceea din apa mi-a zis ca cireada era pe drum la departare de-o posta. Ea cand a zis drum, a inteles albia raului, ca de vreun alt drum habar n-avea. Acuma, ce m-am gandit eu, raul are o multime de cotituri si daca mergi pe fundul lui ocolesti; atunci mai bine ma urc iar sus si o iau de-a dreptul, tai din drum o jumatate de posta si ajung mai repede pana la cireada.
        - Esti om norocos! a spus Klaus cel mare. Da' ia spune, oare daca m-arunc in apa nu pot sa m-aleg si eu cu niscai vite?
        - Ba da, cum sa nu! a zis Klaus cel mic. Numai ca nu te pot duce in sac la rau ca esti prea greu. Mai bine hai pana acolo, te bag in sac si te arunc in apa.
        - iti multumesc, a spus Klaus cel mare. Dar sa stii ca daca n-oi capata si eu ca tine vite de apa, apoi iti dau o bataie sa ma tii minte!
        - Sa n-ai nici o grija, ai sa capeti vite cate vrei! si s-au dus amandoi la rau. Cand vitele au zarit apa, cum erau insetate s-au repezit la rau sa bea.
        - Ia uite cum se reped, a spus Klaus cel mic. Vor sa se duca iar la fund.
        - Hai, ajuta-ma sa intru in sac, a zis Klaus cel mare, ca daca nu, te iau la bataie!
si s-a bagat in sacul cel mare care fusese asezat de-a curmezisul pe spinarea unui taur.
        - Pune si un bolovan, ca sa ma scufund mai repede, a mai spus Klaus cel mare. Mi-e teama ca altfel nu ajung la fund.
        - Pun, pun, a spus Klaus cel mic, a bagat in sac si un bolovan zdravan, a legat bine sacul si l-a impins cu piciorul. Buf!
Klaus cel mare a cazut in apa si intr-o clipa a si ajuns la fund.
        - Tare ma tem ca n-are sa gaseasca nici o vita, dar ce sai fac, el a vrut, nu eu! a zis Klaus cel mic si s-a dus acasa cu cireada.




Klaus cel mic si Klaus cel mare


Aceasta pagina a fost accesata de 4290 ori.
{literal} {/literal}