Pusculita purcelus

Pusculita purcelus

de Hans Christian Andersen



Intr-o camera de joaca, deasupra multimii de jucarii imprastiate peste tot, statea, pe un dulap inalt, o pusculita. Era facuta din lut, in forma de purcelus, si fusese cumparata de la un olar. Pe spatele purcelusului se zarea o gaura ingusta, ce fusese largita cu cutitul, astfel incat marile monede de o coroana si banutii sa fie strecurati mai usor inauntru. In burta porcului de lut se adunasera chiar doua astfel de monede si o multime de maruntis. Pusculita era atat de plina incat nu mai putea zornai atunci cand o scuturai, ceea ce reprezenta cu adevarat un nivel de perfectiune ce putea fi atins numai de o pusculita in forma de purcelus. Ea statea pe dulap, la o inaltime impunatoare, privind in jos catre restul camerei. Stia ca avea indeajuns de multi bani in ea pentru a cumpara toate celelalte jucarii, iar acest fapt o facea sa aiba o foarte buna impresie despre ea. Jucariile gandeau la fel, dar nu dadeau glas acestui lucru, pentru ca aveau atatea altele despre care sa vorbeasca. O papusa mare, inca frumoasa, desi cam veche, al carei gat rupt fusese reparat cu acul si ata, statea intr-unul din sertarele intredeschise. Ea i-a chemat pe ceilalti, "Hai sa ne jucam de-a oamenii, este un joc nemaipomenit!"

Imediat a pornit o mare zarva. Pana si gravurile, ce erau atarnate pe perete, s-au rasucit din pricina emotiei, si au aratat celorlalti ca pe partea lor din spate nu era nimic, desi nu aveau nici cea mai mica intentie sa se faca astfel vazute sau sa participe la joc. Era noapte tarziu, insa luna stralucea prin ferestre, asa ca aveau lumina pe gratis. Inainte ca jocul sa inceapa, au fost invitate sa ia parte toate jucariile, chiar si vagonul de tren al copiilor, ce facea totusi parte dintr-o tagma mai umila a lucrurilor de joaca. "Fiecare dintre noi are o proprie valoare," a zis vagonul, "nu putem fi cu totii nobili, si cineva trebuie sa faca si munca de jos."



Pusculita purcelus a fost singura care a primit o invitatie scrisa. Ea se tinea cu nasul atat de sus incat ceilalti se temeau ca ar putea refuza o invitatie verbala. Pusculita le-a raspuns in scris ca i-ar face placere sa ia parte la joc, insa de la ea de acasa, rugand sa se faca niste aranjamente in acest sens, lucru ce i-a fost pe data indeplinit. Micul teatru de papusi a fost asezat in asa fel fel incat pusculita purcelus sa se poata uita direct catre el. Unii voiau sa inceapa cu o comedie, urmata de o petrecere cu ceai, si o discutie libera pentru perfectionarea mintii, insa, au inceput cu cea din urma activitate. Calutul balansoar a vorbit despre antrenamentele si cursele de cai; vagonul de tren despre caile ferate si locomotivele cu abur, pentru ca aceste subiecte tineau de profesiunile lor, si era cat se poate de nimerit sa isi spuna fiecare parerea despre ceea ce stia mai bine. Ceasul a vorbit despre politica - "tic, tac"; se mandrea ca stie ce ora era in fiecare clipa a zilei, insa se zvonea ca nu era tocmai corect. Bastonul de bambus a ramas in picioare, aratand batos si mandru; se impauna cu manerul sau de alama si varful sau de argint, in timp ce pe sofa stateau doua perne vechi, dragute, dar cam prostute. Atunci cand a inceput piesa de teatru, toti s-au asezat si au privit atenti catre scena; li s-a cerut sa aplaude si sa bata din picioare, sa aclame si faca zgomot de pocnitori, ori de cate ori le placea ceea ce zareau. Biciul de calarie a spus insa ca el nu pocneste pentru batranele, ci numai pentru fetele tinere, nemaritate inca. "Eu pocnesc pentru toata lumea," a zis pocnitoarea. "Asa e, si faci un zgomot tare frumos," si-au zis toti in sinea lor, pe masura ce se pornea spectacolul.

Nu era o piesa foarte pretentioasa, insa era bine jucata, si toate personajele isi aratau partea lor pictata, pentru ca erau facute astfel incat sa fie vazute numai pe o parte. Interpretarea actorilor era minunata, cu exceptia momentelor cand papusile ieseau prea mult in lumina si li se vedeau sarmele lungi, cu care erau manuite. Papusa al carui gat fusese reparat a fost atat de entuziasmata incat cusatura de pe gat i s-a rupt dintr-o data, iar pusculita purcelus, placut impresionata de actori, a declarat ca trebuie sa faca un gest nobil pentru unul dintre ei. S-a hotarat asadar sa o treaca pe una dintre papusile teatrului in testamentul ei, facandu-i onoarea de a fi inmormantata in cavoul familiei sale, oricand ar fi avut nevoie de asa ceva. Au fost cu totii atat de incantate de comedie incat au uitat de petrecerea cu ceai, si au continuat cu o distractie asa-zis intelectuala, adica ceea ce numeau joaca de-a oamenii. Nu era nimic rau in aceasta distractie pentru ca nu era decat un joc. In acest timp, fiecare dintre jucarii se gandea in primul rand la ea si la impresia pe care o face pusculitei purcelus. Gandurile pusculitei era foarte serioase, pe termen lung, isi ziceau cu totii,  indreptandu-se catre testamentul, inmormantarea sa, si plecarea ei din viata. Acest lucru s-a intamplat insa cu mult mai devreme decat se astepta, pentru ca a cazut deodata din varful dulapului si s-a lovit de podea, facandu-se tandari. Apoi, monedele au sarit in sus si au dansat intr-un fel cat se poate de distractiv. Cele mici se invarteau in loc ca niste capacele, in vreme ce cele mari se rostogoleau cat de departe puteau, mai ales o mare moneda de argint de o coroana care isi dorise adesea sa iasa in lume, iar acum aceasta arzatoare dorinta i se indeplinea, la fel ca si restului banilor. Cioburile ramase din pusculita purcelus au fost aruncate in cosul de gunoi, iar a doua zi o noua pusculita purcelus a aparut pe inaltul dulap. Aceasta insa nu avea inca nici macar un banut inauntru, si, din aceasta cauza, la fel ca si cea veche, nu putea sa zornaiasca atunci cand o scuturai. Acesta a fost inceputul pentru ea si sfarsitul povestii noastre pentru voi.





Pusculita purcelus


Aceasta pagina a fost accesata de 5413 ori.
{literal} {/literal}