Ratusca cea urata
de Hans Christian Andersen
Era vreme frumoasa. Era vara, holdele erau galbene, ovazul verde, fanul era cladit in capite si cocostarcul se plimba pe camp cu picioarele lui lungi si rosii si clampanea pe egipteneste, fiindca limba asta o invatase de la maica-sa.
De jur imprejurul ogoarelor si al pasunilor erau paduri mari si in mijlocul padurilor helesteie adanci. Ce frumos era pretutindeni! Pe locurile acestea era un conac vechi, inconjurat de santuri adanci; de la ziduri pana la apa gaseai tot balarii, asa de inalte, incat unui copil, stand in picioare printre ele, nu i s-ar fi vazut capul. si erau asa de dese si de incalcite, ca te puteai rataci prin ele ca-n padure. in balariile acestea sedea o rata in cuibar si clocea; pana sa iasa puii, rata se plictisea grozav; nimeni nu venea sa vada ce mai face; celelalte rate mai bine se plimbau pe apa decat sa vie pana aici sus, sa se aseze sub un brusture si sa stea de vorba cu dansa.
in sfarsit a crapat un ou si dupa aceea altul si inca unul, pana au crapat toate. Chiu-chiu! s-auzea din toate partile; galbenusurile prinsesera viata si ratustele scoteau capul din gaoace.
- Mac-mac! a spus rata si atunci toate au inceput sa macaiasca si ele cum puteau mai bine si se uitau in toate partile, printre buruienile verzi, si mama lor le lasa sa se uite cat voiau, fiindca verdele e bun pentru ochi.
- Ce mare-i lumea! ziceau puii.
Cred si eu, fiindca acuma aveau mai mult loc decat avusesera inainte cand stateau in ou.
- Credeti voi ca asta e toata lumea? a spus mama. Lumea se intinde si mai departe, dincolo de gradina, pana la ogoarele preotului, dar pana acolo n-am fost nici eu. Sunteti toate? a intrebat ea si s-a ridicat din cuibar. Ba nu, uite ca nu-s toate, mai este un ou si-i cel mai mare. Dar oare cat are sa mai tie? Am inceput sa ma cam satur!
si s-a asezat iar in cuibar.
- Ei, cum merge? a intrebat-o o rata batrana care venise in vizita.
- Mai am un ou, a raspuns rata. Nu stiu ce-i cu el, ca nu mai crapa; dar ia uita-te la celelalte, ce zici, nu-s cele mai frumoase ratuste care s-au pomenit vreodata? Una nu-i care sa nu semene cu tata-sau; si ticalosul nici nu vine macar sa vada ce mai fac.
- Ia sa vad si eu oul acela care nu vrea sa crape, a spus batrana. Trebuie sa fie un ou de curca; am patit-o si eu odata asa si am avut numai necazuri cu el, fiindca puilor de curca le e frica de apa. Nu puteam sa-l fac sa intre in apa cu nici un chip, macaiam cat ma tinea gatlejul, dar tot degeaba. Ia sa vad oul. Da, e de curca. Mai bine lasa-l si invata-ti copilasii sa inoate.
- Am sa mai sed oleaca, a zis rata. Am sezut atata ca mai pot sa sed putin.
- Cum vrei, spuse rata cea batrana si a plecat.
in sfarsit, oul cel mare a crapat. Chiu, chiu, a spus puiul si a iesit din gaoace; era mare si urat. Rata s-a uitat lung la el. "Da' mare-i! Coscogeamite ratoi!", zise ea. Nu seamana cu celelalte; sa fie totusi un pui de curca? Am sa vad eu; am sa-l bag in apa, chiar daca o trebui sa-l imping cu de-a sila."
A doua zi era vreme frumoasa. Toate buruienile cele verzi straluceau la soare. Rata s-a dus cu toata familia la apa. Zicea mac-mac si una cate una ratustele se bagau in apa; apa le venea pana peste cap, dar ele repede ieseau deasupra si inotau de minune; picioarele se puneau singure in miscare si toate erau acuma in apa, chiar si puiul cel urat si cenusiu.
- Nu, nu-i de curca, spuse rata; uite ce bine da din picioare si ce drept se tine, e copilul meu. si, la urma-urmei, daca te uiti mai bine la el, e chiar dragut. Mac-mac! Haideti dupa mine sa vedeti si voi lumea si sa va duc in curtea ratelor, numai sa va tineti de mine, sa nu va calce careva, si feriti-va de mate.
si asa au ajuns in curtea ratelor. Acolo era o zarva cumplita, fiindca in curte erau doua familii care acuma se luasera la cearta pentru un cap de scrumbie; dar s-au potolit repede, fiindca a venit o mata si a insfacat ea capul.
- Iaca, vedeti, asa merg lucrurile pe lume! a spus rata si isi ascuti ciocul, fiindca si ea ar fi vrut sa insface capul de scrumbie. tineti-va bine pe picioare, mai spuse ea. Vedeti pe rata aceea batrana? Macaiti cum se cuvine, duceti-va la ea si plecati-va gatul in fata ei; ea e cea mai simandicoasa din toate cate sunt aici. E de neam spaniol, de aceea e asa de grasa; si la picior are o panglica rosie. Asta-i ceva nemaipomenit de frumos si-i cea mai mare cinste pe care o poate capata o rata. Asta inseamna ca nu trebuie sa se piarda si trebuie sa fie cunoscuta de toata lumea, dobitoace si oameni. Macaiti! Nu va tineti picioarele inauntru. O ratusca bine crescuta isi raschireaza tare picioarele, asa cum fac tata si mama: uite asa! Acuma plecati-va gatul si spuneti mac.
Ratustele au facut cum le-a invatat mama. Celelalte rate s-au uitat lung la ele si spusera cu glas tare:
- Ei, poftim! Nu eram destule aici, au mai trebuit sa vie si astea! si uite una ce urata-i! Nu! nu se poate, e prea din cale-afara!
si o rata s-a repezit si a ciupit-o pe ratusca de ceafa.
- Las-o in pace! a spus mama. Ce ti-a facut?
- Nu ne-a facut nimic, da-i asa de mare si de neobisnuita, ca trebuie numaidecat sa o luam la bataie.
- Frumosi copii, a zis rata cu panglica la picior. Toti sunt frumosi, numai unul n-a iesit cum trebuie. Ar trebui facut din nou.
- Asta nu se mai poate, cucoana mare, a spus rata-mama. E drept ca nu-i frumoasa ratusca, dar e placuta la fire si inoata tot asa de bine ca si celelalte, ba chiar mai bine. Eu cred ca are sa creasca frumos si cu vremea are sa se faca mai mica; a stat prea mult in ou si de asta n-a capatat infatisarea care trebuie.
si rata a mangaiat-o usurel pe ratusca si i-a netezit penele.
- De altfel, spuse ea, e ratoi, asa ca n-are prea mare insemnatate daca-i urat. Eu cred ca are sa se faca zdravan, se vede de pe acuma.
- Celelalte sunt dragute, zise batrana. Acuma, fiti ca la voi acasa si daca gasiti un cap de peste, puteti sa mi-l aduceti.
si asa au ramas aici ca la ele acasa. Pe biata ratusca insa, aceea care iesise din ou cea din urma si era asa de urata, toate ratele celelalte o ciupeau, o inghionteau si o luau peste picior; si nu numai ratele, dar si gainile. "E prea mare", ziceau toate orataniile din curte, iar curcanul care venise pe lume cu pinteni, si de aceea credea ca e imparat, se umfla ca o corabie cu toate panzele sus, se repezea la ratuste, tusea de cateva ori manios si i se inrosea tot capul. Saraca ratusca nu mai stia unde sa se duca si ce sa faca! Era mahnita din pricina ca era asa de urata si toate pasarile din curte radeau de ea.
Astfel a trecut ziua cea dintai si dupa aceea a fost din ce in ce mai rau. Pe ratusca toti o alungau si chiar si surorile ei o ocarau si spuneau: "De te-ar prinde o data mata, uracioasa ce esti!" si mama-sa zicea si ea: "Bine-ar fi sa pleci si sa nu te mai vad!" Ratele o ciupeau si gainile o bateau si o fata care se ingrijea de pasari a dat in ea cu piciorul. Ratusca n-a mai putut rabda si a sarit peste gard. Pasarile de prin stufisuri au zburat care incotro, speriate.
"Fug de mine fiindca sunt asa de urata", s-a gandit ratusca si a inchis ochii, dar n-a stat pe loc si a plecat mai departe. si asa, a ajuns la balta cea mare pe unde-s ratele salbatice. Aici a stat toata noaptea, ostenita si amarata.
Dimineata, ratele salbatice s-au inaltat din stuf si s-au pregatit sa zboare; cand au vazut pe tovarasa lor cea noua, s-au uitat lung la ea.
- Ce fel de pasare esti tu? au intrebat ele si ratusca se intorcea in toate partile si saluta cat putea mai frumos.
- Grozav esti de urata! au spus ratele salbatice. Dar, in sfarsit, noua putin ne pasa de asta, numai sa nu te mariti cu careva din neamul nostru.
Biata ratusca nu se gandea sa se casatoreasca; doar atata voia, sa stea si ea in stuf si sa bea putintica apa de balta. A stat ea acolo doua zile. Dupa aceea au venit doua gaste salbatice, sau mai bine zis doi gansaci salbatici; nu era mult de cand iesisera din ou si de aceea erau asa de indrazneti.
- Asculta, fartate, au spus ei; esti asa de urat incat esti chiar pe placul nostru. Vrei sa vii cu noi si sa fii pasare calatoare? Aici, alaturi, in alta mlastina, sunt cateva gaste salbatice foarte dragute, toate domnisoare si toate pot sa spuna ga-ga-ga. Asa ca poti sa-ti gasesti norocul, chiar asa urat cum esti!
Deodata s-a auzit poc! poc! si cei doi gansaci au cazut morti in stuf si apa imprejur s-a facut rosie. Poc! Poc! s-a auzit iar si carduri intregi de gaste salbatice s-au ridicat din stuf si iar s-au auzit pocnete. Era vanatoare mare. Vanatorii stateau de jur imprejurul papurisului si unii sedeau chiar pe ramurile copacilor care se intindeau deasupra stufului. Fumul albastru al prafului de pusca plutea ca un nor peste copacii intunecati si se imprastia pe ape. Cainii au venit pana la balta. Trosc, trosc, se auzea din toate partile cum trosneste papura. Saraca ratusca nu mai putea de spaima. isi intorcea capul, ca sa si-l ascunda sub apa, si chiar in clipa aceea un caine mare si fioros a rasarit langa ea. Limba ii spanzura din gura si ochii ii luceau groaznic; si-a intins botul spre ratusca, si-a ranjit dintii si a plecat de-acolo fara s-o insface.
- Multumescu-ti, Doamne! a oftat ratusca; sunt asa de urata incat nici cainii nu vor sa ma muste.
Ratusca a stat pitita in timp ce grindina de alice cadea peste papuris. Abia mai tarziu s-a facut liniste. Biata ratusca tot nu indraznea sa se miste. A mai asteptat cateva ceasuri pana sa se urneasca. A iesit din balta si a plecat cat a putut de repede, luand-o peste camp. Numai ca mergea cam greu, din pricina ca se starnise furtuna si vantul vajaia. Spre seara a ajuns la un bordei, care era asa de darapanat incat nici el singur nu stia in care parte o sa se rastoarne si de aceea, deocamdata, ramanea tot in picioare.
Asa de tare batea vantul, incat ratusca a trebuit sa se ghemuiasca jos langa bordei si sa se sprijine de el ca sa nu cada. Vijelia se intetea. Deodata ratusca a vazut ca usa de la bordei iesise dintr-o tatana si atarna stramba, asa ca prin deschizatura puteai sa patrunzi inauntru. Ca sa scape de vant, ratusca a intrat in bordei.
in coliba statea o baba cu un motan si o gaina. Motanul stia sa se alinte, sa toarca si imprastia chiar si scantei cand il frecai pe spate. Gaina avea picioare mici si scurte si facea oua si baba o iubea ca pe copilul ei. Dimineata, toti au dat cu ochii de ratusca si motanul a inceput sa toarca si gaina sa cotcodaceasca.
- Ce esti? a intrebat baba si s-a uitat prin casa, dar cum nu prea vedea bine, i s-a parut ca ratusca era o rata mare si grasa care s-a ratacit.
- Chiar imi pare bine! a spus ea. Acuma o sa am oua de rata. Numai de n-ar fi ratoi! Trebuie sa o punem la incercare.
si ratusca a fost pusa la incercare timp de trei saptamani, dar oua nu a facut. si motanul era stapanul casei, si gaina stapana, si mereu ziceau: "Noi si lumea", fiindca isi inchipuiau ca jumatate din lume erau ei si bineinteles jumatatea cea mai faina. Ratusca spunea ca in privinta asta mai puteau fi si alte pareri, dar gaina nici nu voia sa stea de vorba.
- Poti sa faci oua? intreba ea.
- Nu.
- Atunci tine-ti gura.
si motanul spunea:
- Poti sa te alinti, sa torci si sa scoti scantei?
- Nu.
- Atunci n-ai voie sa ai o parere cand vorbesc altii mai intelepti ca tine.
Ratusca sedea intr-un colt si era fara chef. Deodata si-a adus aminte de aerul curat de-afara si de lumina soarelui. si a cuprins-o dorul de apa si o pofta grozava sa inoate; nu s-a putut opri si i-a spus si gainii.
- Ce te-a apucat? a zis gaina. N-ai nici o treaba si de asta-ti trec prin cap tot felul de prostii. Fa oua sau toarce si ai sa vezi ca nu te mai gandesti la fleacuri.
- Dar e asa de frumos sa plutesti pe apa! a spus ratusca. E asa de placut sa te bagi cu capul in apa si sa te dai la fund!
- Ce mai placere si asta! a spus gaina. Ai innebunit! Ia intreaba pe motan, care-i cel mai intelept din toti motanii, daca lui ii place sa inoate sau sa se scufunde in apa! Despre mine nici nu mai vorbesc. intreab-o si pe stapana noastra cea batrana, care-i mai inteleapta decat toti pe lume! Crezi tu ca ea are pofta sa inoate si sa se bage cu capul in apa?
- Voi nu ma intelegeti! raspunse ratusca.
- Nu te intelegem? Atunci cine te-o fi intelegand? Doar n-ai fi vrand sa fii tu mai desteapta decat motanul si decat baba, ca sa nu mai pomenesc si de mine! Nu-ti impuia capul cu prostii, copila, si multumeste bunului Dumnezeu de norocul pe care ti l-a dat. Nu esti multumita ca stai in casa la caldura si ca ai de la cine sa inveti lucruri folositoare? Dar tu esti numai o moftangioaica si cu tine nu-i chip de stat de vorba. Eu iti vreau binele, iti spun lucruri care poate nu-ti plac, dar sa stii ca numai prietenii adevarati vorbesc asa! Eu zic sa inveti sa faci oua sau sa torci si sa scoti scantei.
- Ba eu cred ca am sa plec in lumea larga, a spus ratusca.
- Atunci pleaca, a spus gaina.
si ratusca a plecat. A inotat, s-a scufundat in apa, dar nici o vietate nu se uita la ea, asa era de urata!
A venit toamna, frunzele padurii s-au ingalbenit si s-au uscat; vantul le smulgea si le imprastia. Era frig. Norii atarnau grei si albi de zapada. Pe gard statea un corb si facea crr-crr de frig. Te prindea frigul numai cand il auzeai. Biata ratusca n-o ducea deloc bine.
intr-o seara, cand tocmai asfintea frumos soarele, a venit un card de pasari mari si minunate. Ratusca nu mai vazuse niciodata pasari asa de frumoase. Erau albe ca zapada si aveau niste gaturi lungi si mladioase. Erau lebede. Glasul lor avea un sunet cu totul deosebit. Au stat putin, apoi si-au intins aripile largi si marete si au plecat mai departe in tarile calde cu lacuri albastre. S-au inaltat sus de tot si pe ratusca cea urata a cuprins-o o neliniste ciudata; nu mai putea sta locului, se tot invartea in apa ca titirezul, isi tot lungea gatul in sus catre lebede si scotea niste tipete asa de ascutite si de neobisnuite, incat se speria si ea. Nu putea sa uite pasarile acelea frumoase si fericite si cand nu le-a mai zarit s-a dat cu capul la fund in apa si cand s-a ridicat iar la fata apei parca isi iesise din fire. Nu stia cum le cheama pe pasari, nu stia incotro au plecat, dar ii erau dragi cum nu-i mai fusese nimeni drag vreodata. Nu le pizmuia. Cum s-ar fi putut ea gandi sa doreasca o asemenea frumusete? Biata ratusca urata ar fi fost foarte multumita daca macar ratele ar fi primit-o printre ele si n-ar fi alungat-o.
Iarna era tot mai grea. Ratusca trebuia sa inoate toata vremea incolo si incoace, ca sa nu lase apa sa inghete cu totul; noaptea insa copca in care statea ea se facuse tot mai ingusta; era ger si gheata pe lac trosnea. Ratusca trebuia sa dea mereu din picioare ca sa nu inghete apa, dar, de la o vreme, a ostenit, nu s-a mai putut misca si a prins-o gheata.
Dimineata a trecut pe acolo un taran si a vazut-o. taranul a dat cu piciorul in gheata si a sfaramat-o, a luat ratusca si a dus-o acasa la nevasta-sa. Ratusca si-a revenit in fire. Copiii au vrut sa se joace cu dansa, dar ea a crezut ca vor s-o bata si de frica a sarit drept in oala cu lapte si laptele a tasnit in toate partile. Femeia a dat un strigat si a pocnit din palme si atunci ratusca s-a speriat si mai tare si a sarit in putineiul cu unt, pe urma intr-o caldare cu lapte si de acolo a zburat iar. si avea o infatisare!
Femeia s-a luat cu vatraiul dupa ea, copiii alergau si ei s-o prinda, razand si tipand. Noroc ca s-a deschis usa si ratusca a reusit sa se furiseze afara si s-a asezat vlaguita in zapada care tocmai cazuse.
Ar fi prea trist sa povestim ce-a indurat si prin cate a trecut ratusca in iarna aceea. Cand s-a facut iar cald si soare, ea statea in papurisul baltii. Cantau ciocarliile, venise iar primavara.
si deodata ratusca a vazut ca poate sa-si intinda larg aripile si ca are in aripi o putere mai mare decat pana atunci. si-a luat deodata zborul si nici n-a stiut cand a ajuns intr-o gradina mare, in care erau meri infloriti si tufe de liliac mirositor; cresteau chiar pe marginea lacului. Ce frumos era aici! Dintre trestii iesira trei lebede plutind domol pe luciul apei. Ratusca stia ce pasari sunt si deodata o cuprinse o mahnire ciudata.
"Am sa ma duc la pasarile acelea frumoase si ele au sa ma bata si au sa ma omoare fiindca sunt asa de urata si indraznesc sa ma apropii de dansele. Dar nu-mi pasa! Mai bine sa ma omoare ele decat sa ma ciupeasca ratele, sa ma bata gainile, sa-mi dea cu piciorul fata care ingrijeste orataniile si decat sa sufar de frig si de foame toata iarna."
si s-a ridicat si si-a luat zborul catre lebede. Lebedele, cand au vazut-o, au inceput sa dea din aripi si s-au indreptat spre ea.
- Omorati-ma! a spus biata pasare si si-a plecat capul pe luciul apei, asteptand moartea.
Dar cand colo, ce sa vada in apa? Chiar pe ea insasi oglindita, dar acuma nu mai era o pasare greoaie, cenusie si urata, era si ea lebada. Nu-i nimic daca te nasti printre rate, numai sa iesi dintr-un ou de lebada! Pasarii nu-i parea rau ca indurase atatea necazuri; se putea bucura acuma si mai mult de fericirea ei. Lebedele cele mari au venit la ea si au dezmierdat-o cu pliscurile. in gradina au venit cativa copii. Au aruncat pe apa paine si graunte. Deodata, cel mic a strigat:
- Uite ca a mai venit una! si ceilalti au chiuit de bucurie si au strigat si ei:
- Da, a mai venit una! Au batut din palme si sarind intr-un picior s-au dus repede sa spuie tatii si mamei.
Apoi au venit iar si au aruncat pe apa paine si cozonac si toti spuneau:
- Asta care a venit acuma este cea mai frumoasa!
si lebedele cele batrane se plecau in fata ei. Lebada cea tanara s-a rusinat si si-a ascuns capul in aripi; nu stia ce sa faca; era foarte fericita, dar nu se mandrea deloc; fiindca o inima buna nu-i niciodata mandra. Se gandea cum fusese ea de prigonita si de batjocorita si acuma toti spuneau ca e cea mai frumoasa dintre toate pasarile. Chiar si liliacul se apleca spre ea cu crengile in apa si soarele stralucea caldut si domol. si lebada si-a intins aripile, si-a inaltat gatul si a spus din toata inima:
- Pe vremea cand eram o ratusca urata nici in vis nu m-as fi gandit la atata fericire.
Ratusca cea urata
Aceasta pagina a fost accesata de 7108 ori.
