Soldatelul de plumb

Soldatelul de plumb

de Hans Christian Andersen


Erau odata douazeci si cinci de soldati de plumb si toti erau frati, fiindca fusesera facuti dintr-o lingura veche. tineau pusca in mana si fruntea sus. Aveau o uniforma foarte frumoasa, rosie si albastra.

Cel dintai lucru pe care l-au auzit pe lumea asta, cand s-a ridicat capacul de pe cutia in care sedeau, au fost cuvintele: "Soldati de plumb!" Cuvintele acestea le-a rostit un baietas care batea din palme de bucurie. Tocmai ii primise cadou de ziua lui. I-a scos si i-a insirat pe masa. Toti semanau leit intre ei, unul singur era putin mai altfel: avea numai un picior, pentru ca fusese facut cel din urma si nu mai ajunsese plumbul; dar desi avea numai un picior, statea tot asa de drept ca si ceilalti cu doua picioare si tocmai el avea sa faca cele mai mari ispravi, asa cum aveti sa vedeti indata.

        Pe masa pe care stateau ei insirati mai erau o multime de jucarii; era mai cu seama un castel de hartie de toata frumusetea. Pe ferestre puteai sa te uiti inauntru si sa vezi toate incaperile. in fata castelului era un palc de copaci si in mijlocul lor era o oglinjoara care inchipuia un lac. Pe ea pluteau si se oglindeau lebede de ceara. Toate jucariile erau dragalase, dar cea mai dragalasa era o fetita care statea in usa castelului; era facuta si ea din hartie, insa avea haine frumoase si pe umeri o panglica subtire si albastra, chiar ca o broboada. Pe broboada, drept la mijloc, era o stea stralucitoare, cat fata ei de mare. Fetita statea cu bratele ridicate, fiindca era dansatoare si isi ridicase si un picior, dar asa de sus incat departe soldatul de plumb nu vedea unde-i si credea ca fata are ca si el numai un picior.

        "Ar fi o nevasta tocmai potrivita pentru mine - se gandi el; atata numai ca e cam boieroaica, sta intr-un castel si eu stau intr-o cutie in care suntem douazeci si cinci de insi; nu-s tocmai potrivit pentru ea; da' eu tot am sa incerc sa intru in vorba cu dansa."

        si s-a intins cat era de lung dupa tabachera de pe masa. De aici, putea sa se uite in voie la dansatoarea cea mititica si subtire, care statea mereu intr-un picior, fara sa cada.

        Seara, soldatii de plumb au intrat in cutie si toti cei din casa s-au dus la culcare. si atunci, cutia cu muzicuta a inceput sa cante tot felul de cantece vesele. Soldatii de plumb au inceput sa zanganeasca in cutia lor, fiindca voiau si ei sa iasa si sa vada ce-i, dar nu puteau sa ridice capacul. Spargatorul de nuci se dadea de-a tumba si creta se zbenguia pe tablita. De atata larma, canarul s-a trezit si a inceput si el sa vorbeasca in versuri. Numai soldatul de plumb si cu dansatoarea nu se miscau din loc. Ea statea mereu intr-un picior, in varful degetelor si cu bratele intinse, el statea tot asa de neclintit pe singurul lui picior si nu-si lua nici o clipa ochii de la dansa.

        Deodata, ceasul a batut douasprezece si poc!, capacul tabacherei s-a deschis, dar in tabachera nu era tutun, era numai un dracusor mititel si negru. O smecherie strasnica!

        - Asculta, soldat de plumb - a spus dracusorul - muta-ti ochii in alta parte!

Dar soldatul parca nici n-ar fi auzit.

        - Bine, ai sa vezi tu maine dimineata! a spus dracusorul.

Cand s-a facut ziua si copiii s-au sculat, au luat soldatul de plumb si l-au pus pe marginea ferestrei si, deodata, c-o fi fost dracusorul, c-o fi fost vantul, fereastra s-a deschis si soldatul de plumb a cazut de la etajul al treilea. A fost un drum cumplit. A cazut cu piciorul in sus si s-a infipt cu chivara si cu varful baionetei intre doua pietre ale caldaramului.

        Fata din casa si baietasul s-au dus repede jos ca sa-l caute; dar, cu toate ca erau cat pe ce sa calce pe el, nu l-au zarit. Daca soldatul de plumb ar fi strigat: "Aici sunt!", desigur ca l-ar fi gasit, dar el n-a strigat fiindca era in uniforma si nu se cuvenea sa strige asa, in gura mare.

        incepuse sa ploua. Picaturile cadeau tot mai dese si de la o vreme turna cu galeata. Dupa ce-a trecut ploaia, au venit doi baieti.

        - Ia uite - zise unul dintre ei - un soldat de plumb! Ia sa-l luam si sa-i dam drumul pe apa!

Au facut o luntre dintr-un ziar, au pus pe soldat in luntre si i-au dat drumul pe apa care curgea prin santul de pe marginea strazii; cei doi baieti alergau pe langa el si bateau din palme. Ce umflata era apa si ce valuri facea! Fusese ploaie, nu saga! Luntrea de hartie se legana incoace si incolo si cateodata se invartea asa de repede incat soldatul tremura. Dar tot neclintit ramanea, fata ii era nemiscata si el se uita drept inainte si nu scapa pusca din mana.

        Deodata, luntrea a intrat pe sub un podet. Era intuneric chiar ca in cutie.

        - Oare unde ma duc? - se gandea el. Asta-i numai din vina dracusorului! Ah, daca fetita aceea ar fi aici cu mine, in luntre, nu mi-ar pasa chiar daca ar fi de doua ori mai intuneric decat este!

Deodata, a venit un sobolan care isi avea casa acolo, sub podet.

        - Ai pasaport? - a intrebat sobolanul. Arata-mi pasaportul!

Soldatul de plumb n-a raspuns nimic si si-a strans si mai tare arma la umar. Luntrea a plecat mai departe si sobolanul dupa ea! Brr!, cum isi mai ranjea dintii si striga la aschiile si la paiele care pluteau duse de apa:

        - Opriti-l! Opriti-l! N-a platit vama si nu a aratat pasaportul!

Apa curgea tot mai repede. Soldatul de plumb a mai putut sa vada o clipa lumina zilei cand a iesit pe sub podet, dar deodata a auzit un vuiet care ar fi speriat si pe un om, cat de viteaz. Aici, la capatul podetului, paraiasul de ploaie se varsa intr-un canal mare; pentru soldatul de plumb asta era tot asa de primejdios cum ar fi pentru noi daca ne-am rostogoli intr-o cascada.


        Acuma era greu de tot. Luntrea a iesit de sub podet; soldatul se tinea cat putea mai drept, nimeni n-ar fi putut sa spuna ca a clipit macar! Luntrea s-a invartit de vreo trei-patru ori, s-a umplut de apa si a inceput sa se scufunde. Soldatul de plumb era acum in apa pana la gat; luntrea se scufunda tot mai tare si hartia tot mai tare se desfacea; apa-i ajunsese soldatului pana peste cap. El se gandea la dansatoarea cea mititica si dragalasa, pe care nu avea s-o mai vada niciodata, si-n urechile lui rasuna un cantec:

                        Du-te la razboi, ostene,

                        si de moarte nu te teme!

        Hartia s-a rupt si soldatul de plumb s-a prabusit in apa, dar n-a ajuns la fund, fiindca, chiar in clipa aceea, un peste mare l-a inghitit. Ce intuneric era inauntru! Era mai rau decat sub podet si era asa de stramt locul! Soldatul de plumb insa era neclintit si zacea intins, cu arma la umar. Pestele umbla incoace si incolo prin apa si se zbuciuma cumplit. Apoi s-a oprit deodata si nu s-a mai miscat; pe urma, o fasie de lumina l-a strabatut ca un fulger. Lumina s-a facut tot mai mare si s-a auzit un glas strigand: "Uite soldatul de plumb!"

        Ce se-ntamplase? Pestele fusese prins, dus la piata, vandut si acuma ajunsese in bucatarie pe masa si bucatareasa il spintecase cu satarul. Bucatareasa l-a luat de mijloc cu doua degete si l-a dus in casa; toti cei din casa s-au ingramadit sa vada pe nazdravanul care calatorise pe apa pana-n pantecele unui peste; dar soldatul de plumb nu se prea falea cu asta.

        L-au pus pe masa si... sa mai spui ca lumea nu-i plina de intamplari minunate! Soldatul de plumb era acuma in odaia in care statuse pana in clipa cand cazuse de pe fereastra. Erau tot copiii aceia; pe masa erau aceleasi jucarii si castelul cel frumos cu dansatoarea cea mititica si dragalasa. Statea si acuma tot intr-un picior si cu celalalt ridicat in sus, dar fara sa se clinteasca. Soldatul de plumb s-a induiosat asa de tare incat mai ca ar fi inceput sa planga cu lacrimi de plumb, dar s-a gandit ca un ostean nu trebuie sa planga, asa ca s-a uitat numai tinta la dansa si n-a spus nimic.

        Deodata, un baietas a luat soldatul si l-a azvarlit drept in soba - de ce l-o fi azvarlit, ca doar nu facuse nimic rau? Dar aici desigur ca tot dracusorul din tabachera si-a varat coada.

        Soldatul de plumb statea acuma pe jeratic si se simtea napadit de-o caldura nemaipomenita; caldura asta o fi fost de la foc sau o fi fost de la dragoste, nu stia nici el.

        Culorile i se stersesera; ca i s-or fi sters de zbuciumul calatoriei ori de atatea necazuri care dadusera peste el, cine mai stie? Se uita la fetita intr-un picior, fetita se uita si ea la dansul si soldatul simtea ca se topeste, dar tot neclintit statea, cu arma la umar. Deodata, s-a deschis usa, s-a facut curent si dansatoarea, luata pe sus de vant, a zburat drept in soba, langa soldatul de plumb, a luat foc si s-a facut scrum. Soldatul s-a topit de n-a mai ramas nimic din el decat un cocolos de plumb si, cand a doua zi dimineata servitoarea a scos cenusa din soba, n-a mai gasit din el decat o inimioara de plumb; din dansatoarea cea dragalasa nu mai ramasese decat steaua de pe broboada, dar steaua era acuma arsa si neagra ca taciunele.




Soldatelul de plumb


Aceasta pagina a fost accesata de 5292 ori.
{literal} {/literal}