Scrisoare de la A. Oehlenschlager

Scrisoare de la A. Oehlenschlager

de Hans Christian Andersen


Scumpul meu Andersen,

Am recunoscut si stimat intotdeauna talentul dumitale de povestitor naiv, spiritual si original, maniera dumitale de a trata nuvela sau impresiile de calatorie.
Cand ai abordat genul dramatic prin Mulatra, m-am bucurat la fel de darurile dumitale, cu toate ca subiectul mai fusese tratat si ca frumosul care se gaseste acolo e mai mult de ordin liric. E mult de cand mi-ai vorbit de proiectul dumitale si de cand te-am avertizat sincer de putina incredere pe care mi-o inspira si forma, si planul. Totusi, ai parut neplacut surprins, cand la ultima noastra intalnire ti-am repetat-o, adaugand ca n-am citit decat cateva fragmente. Acum am citit toata cartea cu atentie si parerea mea ramane aceeasi. Trebuie sa ma ierti daca iti vorbesc fara inconjur. Cartea a facut asupra mea o impresie neplacuta si confuza. Mi-ai cerut sa ti-o spun deschis. Nu stiu sa discut altfel cu dumneata decat cinstit si nu vreau sa folosesc, in ceea ce te priveste, minciuni politicoase. Ma asteptam la o compozitie dramatica, dar Ahasverus nu-i un subiect de drama. Poate pentru aceasta ratiune Goethe l-a parasit. Aceasta legenda baroca ar castiga mult daca ar fi tratata intr-o maniera umoristica, vazuta ca o poveste, facand din acest cizmar obiectul unei poezii speculative, si renuntand de a scoate din subiectul respectiv o opera lirica, si cu atat mai putin una dramatica. Drama cere o actiune stransa, completa, usor de sesizat, care se explica si se desfasoara prin personajele sale. Nu vad nimic din toate astea in piesa dumitale. Ahasverus e situat aici pe planul al doilea. Personajele mute raman, de asemenea, pasive. Poemul e construit din aforisme lirice, uneori din fragmente, din povestiri. Totul, putin coerent. Pare ca aici se etaleaza multe pretentii, dar putina realizare. Opera nu imbratiseaza nimic mai mult decat istoria universala de la nasterea lui Christos pana in zilele noastre. Pentru oricine ar studia profund si fidel istoria cu scenele ei grandioase si cu figurile ei nemuritoare, lucrarea asta e o hrana spirituala putin reconfortanta cu aforismele ei lirice, cu scenele populate de pitici, privighetori, sirene. Totul se aseamana cu un vis. Aici se revela tendinta dumitale naturala de a scrie povesti. Imaginile sunt ireale. Cateodata - sunt de acord - se gasesc si pasaje lirice si descriptive binevenite: gladiatorii, hunii, barbarii. Aceasta insa nu-i destul. Subiectul dumitale e lipsit de profunzime si nu atinge grandoarea care caracterizeaza sublimul! Nu strabate de aici nici un semn al istoriei in toate manifestarile sale si gandirea nu-i deloc solicitata. Toate aceste tablouri nu ne arata nimic nou, original, si nimic nu ne emotioneaza. Dimpotriva, sunt cateva lucruri chiar odioase, ca de pilda, felul in care Barabas, dupa crima sa, obtine demnitati si onoruri. Nu-l vedem intreprinzand nimic, nu putem sa-i urmarimdesfasurarea caracterului. Ni se potriveste pur si simplu ca convertirea lui Barabas, dupa asasinarea unei batrane, aduce bucurie in cer.
Iata deci parerea mea. Ti-am scris exact ce-am simtit si n-am sa schimb o iota pentru a-ti fi agreabil sau pentru a te flata. Iarta-ma daca te-am ranit fara sa vreau si fii sigur ca recunosc si stimez in dumneata pe poet plin de originalitate in toate privintele.
Al dumitale devotat,
A. Oehlenschlager





Scrisoare de la A. Oehlenschlager


Aceasta pagina a fost accesata de 1488 ori.
{literal} {/literal}