Craiasa Zapezii - A doua povestire

de Hans Christian Andersen

A doua povestire
Un baietas si o fetita

        in orasul cel mare, in care sunt atatia oameni si atatea case si n-au toti loc unde sa-si faca o gradina si de aceea cei mai multi trebuie sa se multumeasca cu flori in glastre, erau si doi copii sarmani, care aveau o gradina putin mai mare decat un vas cu flori. Nu erau frate si sora, dar se iubeau intre ei ca si cum ar fi fost. Parintii lor locuiau in doua mansarde din cele doua case alaturate si care erau asa de apropiate una de alta incat stresinile mai ca se atingeau si cum ferestrele erau fata in fata puteai sa treci de la o locuinta la cealalta.

        Parintii pusesera fiecare in streasina cate o cutie mare de lemn umpluta cu pamant si sadisera legume si verdeturi de care aveau nevoie la gatit si mai sadisera si cate un trandafir; era cate unul in fiecare cutie si inflorea frumos. Pe urma, ce s-au gandit ei, sa puie cutiile de-a curmezisul peste streasina, asa ca acuma aproape ca ajungeau de la o fereastra la cealalta si erau ca doua straturi. Pastaile de mazare atarnau peste marginile cutiilor si trandafirii isi intindeau crengile pe deasupra si se impreunau facand o bolta de flori si frunze. Cum cutiile erau foarte inalte si copiii stiau ca nu trebuie sa se urce pe ele, aveau voie cateodata sa se coboare pe fereastra si sa stea pe scaunele intre cutii, la umbra trandafirilor, si sa se joace.

        Iarna petrecerea asta se ispravea. Geamurile erau inghetate. Copiii insa incalzeau pe soba banuti de arama, ii lipeau de geamurile inghetate si deodata se ivea un rotocol straveziu si prin rotocol se uita, de la fiecare fereastra, cate un ochi dragalas si bland; erau baietasul si fetita. Pe el il chema Karl si pe ea Gretchen. Vara faceau numai un pas si erau unul langa altul, iarna insa trebuiau sa coboare si sa urce pe o multime de scari si afara ningea.

        - Au inceput sa roiasca albinele cele albe, zicea bunica.

        - Au si o regina? intreba baietasul, fiindca stia ca albinele cele adevarate au o regina.

        - Da, au, spunea bunica. E acolo unde-i roiul mai des, e mai mare decat celelalte, dar nu sta mult pe pamant, se urca iar in norii cei negri. Noaptea, ea porneste in zbor pe strazi si se uita pe fereastra in casa si atunci geamurile ingheata si se fac flori de zapada pe la ferestre.

        - Da, da, am vazut, ziceau copiii si acuma stiau ca e adevarat ce spunea bunica.

        - Craiasa Zapezii vine si pe la noi? a intrebat odata fetita.

        - Atata-i trebuie, sa vie! a raspuns baietasul. Ca o pun pe soba si indata se topeste.

Bunica l-a mangaiat pe par si a inceput o alta poveste. Seara, inainte de culcare, cand era pe jumatate dezbracat, Karl s-a dus la fereastra, s-a urcat pe un scaun si s-a uitat prin rotocolul de pe geam. Afara incepuse sa ninga si un fulg, cel mai mare, s-a prins de marginea unei cutii de flori; fulgul a crescut pana s-a prefacut intr-o femeie imbracata cu o rochie alba, care parca era tesuta din mii si mii de fulgi de zapada. Femeia era frumoasa si gingasa, dar era de gheata, de gheata sclipitoare, si totusi era vie; ochii ii straluceau ca doua stelute, dar nu stateau o clipa locului. Femeia a dat din cap si a facut un semn cu mana catre fereastra. Baietasul s-a speriat si s-a dat jos de pe scaun si i s-a parut ca la geam bate din aripi o pasare mare.

        A doua zi a fost senin si ger. si dupa aceea n-a mai trecut mult si a venit primavara; era cald, copacii au inceput sa inverzeasca, randunelele au sosit si si-au facut cuiburi, fereastra era mereu deschisa si copiii sedeau iar in gradinita lor de pe streasina.

        Trandafirii au inflorit. Fetita invatase un cantec in care era vorba de trandafiri si cand il canta, ea se gandea la trandafirii ei si l-a invatat si pe baietas si cantau acuma amandoi:

                        Ce frumosi sunt trandafirii

                        si cad prada ofilirii!

                        Traiul nostru e mai bun,

                        Ca-nflorim si la Craciun!

        si copiii se tineau de mana, sarutau trandafirii si se uitau la cerul senin: "ce frumos e vara cand trandafirii infloresc!"

        Karl si Gretchen se uitau intr-o carte cu animale si pasari; ceasul de la biserica tocmai batea cinci, cand deodata baietasul spuse:

        - Au! M-a lovit ceva in piept! si mi-a intrat ceva in ochi!

Fetita l-a luat de dupa gat, el tot clipea din ochi; dar in ochi nu se vedea nimic.

        - Mi se pare ca s-a dus, a spus el.

Dar nu se dusese nimic. Era un ciob marunt din oglinda cea fermecata care schimonosea si uratea tot ce era frumos si bun, iar tot ce era rau si urat se oglindea in ea pe de-a-ntregul, asa cum era, si orice cusur iesea la iveala. Bietului Karl ii intrase in inima un ciob si, in curand, inima lui avea sa fie ca un bulgare de gheata. Acuma nu-l mai durea, dar ciobul ramasese in inima.

        - De ce plangi? a intrebat-o el pe fetita. Vai, ce urata esti cand plangi! N-am nimic, nu vezi? Phu! a strigat el deodata. Uite, trandafirul acela e mancat de viermi si celalalt de colo e stramb si botit! Urati mai sunt trandafirii astia! Ca si cutia in care stau!

si a dat cu piciorul in cutie si a rupt un trandafir.

        Vai! Karl, ce faci? a strigat fetita si cand a vazut-o asa de speriata, baietasul a mai rupt un trandafir si a intrat in casa si a lasat-o pe Gretchen singura.

Cand mai tarziu ea a venit iar cu cartea cu poze, el a spus ca asta-i pentru copiii de tata. Cand bunica spunea vreo poveste, el o tot intreba daca-i adevarat. Pe urma isi punea ochelarii bunicii si vorbea ca ea; o ingana foarte bine si toti radeau. in scurta vreme a ajuns sa imite in vorba si in miscari pe toti vecinii. Imita mai cu seama tot ce era urat si caraghios la fiecare. Lumea zicea: "Baiatul e foarte destept!" Dar asta era numai din pricina ciobului pe care-l avea in inima si tot din pricina asta o necajea si o stramba si pe Gretchen, care-l iubea din tot sufletul.

        Jocurile lui erau acuma cu totul altfel decat fusesera, erau jocuri chibzuite. Odata, iarna, pe cand afara ningea, si-a intins poala surtucului, ca sa prinda cativa fulgi, apoi a luat o lupa si a spus fetitei:

        - Ia uita-te prin sticla asta, Gretchen!

Fetita s-a uitat. Fiecare fulg era mult mai mare si semana cu o floare sau cu o stea in sase colturi, era foarte frumos.

        - Vezi ce mestesugiti sunt, a spus Karl. Sunt mai frumosi decat florile adevarate si nu-i nici o greseala in ei, sunt facuti cu o potriveala anumita; pacat numai ca se topesc!

Peste vreo cateva zile, Karl a venit cu o saniuta in spate si cu manusi groase in mana si i-a spus Gretei:

        - Mi-au dat voie sa ma dau cu saniuta in piata, unde se dau si ceilalti baieti.

in piata, baietii isi prindeau uneori saniuta de cate o caruta si se duceau asa o bucata de drum. Era minunat. De data asta a trecut pe acolo si o sanie mare, vopsita cu alb, si in sanie sedea cineva infasurat intr-o blana alba si cu o caciulita alba pe cap. Sania a facut de doua ori inconjurul pietei si Karl, cand a vazut ca vine iar, si-a prins repede saniuta de ea si a pornit in urma ei. Sania cea mare aluneca tot mai repede si mai repede si a cotit intr-o ulita alaturata. Vizitiul intorcea din cand in cand capul si-i facea semn prieteneste lui Karl, parca l-ar fi cunoscut, si ori de cate ori baiatul voia sa-si desprinda saniuta, cel care statea in sanie facea din cap si Karl ramanea asa cum era. Au ajuns la bariera si au iesit din oras. Ninsoarea s-a intetit asa de tare incat, de deasa ce era, baietasul nu-si mai vedea nici mainile. Sania mergea tot mai repede. Karl a vrut iar sa se desprinda de sania cea mare, dar n-a izbutit; saniuta alerga ca vantul. A inceput sa strige, dar nimeni nu-l auzea; ningea mereu si sania aluneca tot mai iute. Deodata a simtit o hurducatura, de parca ar fi trecut peste santuri si garduri. Karl s-a speriat cumplit si a incercat sa spuna o rugaciune in gand, dar degeaba, nu-si mai aducea aminte decat tabla inmultirii.

        Fulgii cadeau tot mai mari si mai mari, pana au ajuns cat niste gaini albe; au sarit deodata intr-o parte, sania cea mare s-a oprit si cel care o mana s-a ridicat. Blana si caciula erau de omat; in fata lui Karl statea acum o cucoana inalta si mladioasa, stralucitor de alba; era Craiasa Zapezii.

        - Am mers bine! a spus ea. Dar mi se pare ca ti-i frig. Ia vino aici, in blana mea de urs!

L-a luat si l-a pus langa ea in sanie, l-a invelit cu blana si lui i s-a parut deodata ca il arunca in mijlocul viscolului.

        - Tot ti-i frig?, l-a intrebat ea si l-a sarutat pe frunte.

Sarutarea era mai rece decat gheata si il sageta pana in inima, si doar inima lui era pe jumatate un bulgar de gheata. O clipa a crezut ca moare, dar numai o clipa, fiindca indata dupa aceea i-a fost iar bine si n-a mai simtit frigul.

        - Saniuta mea! Saniuta mea! Sa n-o uitati!

La asta s-a gandit mai intai si una din gainile cele albe a luat saniuta in spate si a pornit in zbor dupa ei. Craiasa Zapezii l-a mai sarutat o data pe Karl si el a uitat de Gretchen, de bunica-sa si de toti cei de-acasa.

        - De-acuma nu te mai sarut, a spus ea. Ca daca te mai sarut - mori.

Karl s-a uitat la ea; era foarte frumoasa, o fata mai cuminte si mai dragalasa nici nu se putea inchipui. Acuma nu i se mai parea de zapada, ca atunci cand o vazuse la fereastra si ea ii facuse semn. Nu-i era frica de dansa. A inceput sa-i spuie ca el stie sa faca socoteli in gand, chiar cu fractii, ca stie ce intindere si cati locuitori are tara si ea zambea si nu zicea nimic. si deodata baiatului i s-a parut ca ce stie el nu-i destul si s-a uitat in vazduhul larg si inalt si atunci ea a zburat cu el sus de tot pana in norii cei vinetii, si vijelia vuia si suiera, si in vuietul ei parca se auzeau cantece stravechi. si au trecut in zbor peste paduri si peste ape, peste mari si peste tari; dedesubtul lor vajaia crivatul, urlau lupii, sclipea zapada; deasupra lor zburau ciori negre care croncaneau prelung si sus de tot era luna mare si luminoasa, si o noapte intreaga Karl s-a uitat la luna si in zorii zilei a adormit la picioarele Craiesei Zapezii.



Craiasa Zapezii - Intaia Povestire
Craiasa Zapezii - A doua povestire
Craiasa Zapezii - A treia povestire
Craiasa Zapezii - A patra povestire
Craiasa Zapezii - A cincea povestire
Craiasa Zapezii - A sasea povestire
Craiasa Zapezii - A saptea povestire


Aceasta pagina a fost accesata de 33973 ori.