Craiasa Zapezii - A treia povestire

de Hans Christian Andersen

A treia povestire
Gradina femeii care stia sa faca farmece

        Ce s-a intamplat oare cu Gretchen cand Karl nu s-a mai intors? Unde s-o fi dus Karl? Nimeni nu stia. Baietii atata stiau ca isi legase saniuta de o sanie mare, alba, si sania aceea s-a dus catre bariera orasului. Nimeni nu stia unde-i si cei de-acasa plangeau dupa el si Gretchen plangea mai tare decat toti; toti credeau ca a murit, ca s-a inecat in raul de la marginea orasului. A fost o iarna lunga si trista.

        si, in sfarsit, a sosit primavara, cu raze calde de soare.

        - Karl a murit, spunea Gretchen.

        - Noi nu credem c-a murit, au spus razele de soare.

        - A murit, a spus ea randunelelor.

        - Nu credem ca a murit! au zis ele, si de la o vreme nici Gretchen n-a mai crezut. intr-o dimineata ea s-a gandit:

        - Am sa-mi pun pantofii cei noi, rosii, pe care Karl inca nu i-a vazut, si am sa ma duc la rau sa-l intreb daca stie ceva de dansul.

Era devreme de tot. Gretchen a sarutat-o pe bunica-sa care mai dormea, si-a pus pantofiorii cei rosii si s-a dus singurica la rau si l-a intrebat:

        - E adevarat ca mi-ai luat prietenul cu care ma jucam? Uite, iti dau pantofii mei cei rosii, numai sa mi-l dai inapoi pe Karl.

Valurile faceau parca niste semne ciudate. si Gretchen si-a scos pantofii la care tinea mai mult decat la orice si i-a aruncat in apa; pantofii insa au cazut prea aproape si valurile i-au adus la mal. Ai fi zis ca raul nu voia sa ia ce-avea ea mai scump, deoarece Karl nu era la el. Gretchen a crezut ca n-a aruncat pantofiorii destul de departe si atunci s-a suit intr-o luntre care era legata in papuris, s-a dus pana la capatul ei si a aruncat pantofii in apa. Luntrea insa nu era legata bine si, cand fetita s-a repezit sa arunce pantofii, s-a desprins de tarm si a pornit pe apa. Gretchen, cand a vazut asa, a vrut sa se intoarca si sa sara pe mal, dar luntrea acuma ajunsese departe si pornise pe rau in jos.

        Gretchen s-a speriat si a inceput sa planga, dar cine s-o auda decat vrabiile, dar vrabiile nu puteau s-o traga la tarm, si atunci, ce sa faca si ele, zburau de-a lungul malului si ciripeau vrand parca s-o mangaie: "Uite-aici suntem, aici, aici!" Luntrea mergea repede la vale; Gretchen era numai in ciorapi; pantofii ei cei rosii veneau pe apa dupa luntre, dar nu puteau s-o ajunga, fiindca luntrea mergea mai iute.

        Frumos era pe maluri, flori mandre, copaci batrani si pasuni cu oi si vaci, dar nici tipenie de om!

        - Poate ca raul ma duce la Karl, se gandea Gretchen si gandindu-se asa i-a mai venit inima la loc.

S-a ridicat si a inceput sa se uite la malurile verzi. A mers ea cat a mers si a ajuns cu luntrea la o livada de ciresi si in mijlocul livezii era o casuta cu ferestre rosii si albastre. Casuta era acoperita cu paie si la usa stateau doi soldati de lemn cu pusca la umar.

        Gretchen a strigat la ei; credea ca-s vii; dar ei, bineinteles, n-au raspuns nimic. Luntrea s-a apropiat de tarm; raul o impingea intr-acolo. Gretchen a strigat mai tare si atunci a iesit o baba, sprijinindu-se intr-o carja. Avea o palarie mare de soare zugravita cu flori.

        - Saracuta de tine! a spus baba. Cum ai nimerit tu in luntre si ai pornit singura pe apa, in lumea larga?

si baba a venit la marginea apei, a apucat luntrea cu carja, a tras-o la mal si a scos-o din luntre pe Gretchen. Fetita era vesela ca a ajuns iar pe uscat, dar se si temea putintel de baba. Aceasta a zis:

        - si acuma spune-mi si mie cine esti si de unde vii?

Gretchen i-a spus tot. Baba asculta, dadea din cap si zicea numai "Hm, hm!". si cand Gretchen a ispravit de povestit si a intrebat-o daca nu l-a vazut cumva pe Karl, baba a raspuns ca n-a trecut pe-acolo, dar ca are sa vie el, sa se uite la flori, ca-s mai frumoase decat toate cartile cu poze si fiecare din ele stie cate o poveste. si baba a luat-o pe Gretchen de mana si s-a dus cu ea in casa si a incuiat usa dupa ce au intrat.

        Ferestrele erau foarte sus si geamurile erau rosii, albastre si galbene. O lumina tare ciudata patrundea prin ele. Pe masa era o farfurie mare plina de cirese frumoase si Gretchen s-a asezat si a mancat cirese cate a vrut, fiindca avea voie sa manance cat ii place. Pe cand manca, baba a pieptanat-o cu un pieptene de aur si parul s-a carliontat si a capatat o stralucire minunata, si chipul fetitei, rotund si bucalat, era ca trandafirul.

        - De mult mi-am dorit o fetita dragalasa, asa ca tine, a spus baba. Ai sa vezi ce bine avem sa ne impacam noi impreuna!

si tot pieptanandu-i baba parul, Gretchen a uitat de prietenul ei Karl, fiindca baba facea farmece, dar nu era o vrajitoare rea. Vrajea numai asa, ca sa-si treaca vremea si sa traiasca multumita. si ar fi vrut sa ramana Gretchen la dansa, fiindca ii placea fetita. De aceea s-a dus in gradina, a palit cu carja toti trandafirii cati erau pe-acolo si toti au cazut si-au intrat in pamant, si acuma nici nu se mai cunostea pe unde fusesera. Pasamite baba se temea ca Gretchen, cand are sa vada trandafirii, are sa se gandeasca la trandafirii ei de-acasa si atunci are sa-si aduca aminte de Karl si are sa fuga.

        Dupa asta, baba a dus-o pe Gretchen in gradina. Ce mireasma si ce frumusete era aici! Toate florile de pe lume si din toate anotimpurile le gaseai aici inflorite; nici o carte cu poze nu era mai frumoasa.

        Gretchen a sarit in sus de bucurie si s-a jucat prin gradina pana seara, cand soarele s-a lasat dupa ciresi; apoi s-a culcat intr-un pat cu perne de matase rosie, brodate cu toporasi, si a dormit si a visat tot visuri frumoase, cum viseaza numai o craiasa in ziua nuntii.

        A doua zi, Gretchen s-a jucat iar cu florile prin gradina cat a vrut. Asa a trecut multa vreme. Gretchen cunostea acuma fiecare floare, dar, desi era o multime, ei i se parea ca lipseste una. Care anume nu stia. Iata insa ca intr-o buna zi sa uitat mai bine la palaria de soare pe care o purta baba si care era zugravita cu flori, si a vazut printre florile zugravite si un trandafir, care era mai frumos decat toate celelalte. Baba uitase sa stearga de pe palaria ei trandafirul atunci cand surghiunise in pamant trandafirii din gradina. Dar, ce sa-i faci, asa-i intotdeauna cand nu bagi bine de seama!

        - Cum? a spus Gretchen. Sa nu fie oare aici nici un trandafir?

si s-a dus repede in gradina, si a cautat in toate straturile, dar n-a gasit nici un trandafir. si atunci s-a asezat jos si a inceput sa planga; si lacrimile ei au cazut tocmai pe locul unde fusese ingropata o tufa de trandafir, si cand lacrimile calde au udat tarana, tufa a iesit deodata din pamant, tot asa de inflorita ca atunci cand fusese ingropata. Gretchen a imbratisat trandafirul, a sarutat florile si s-a gandit la trandafirii ei frumosi de-acasa si la Karl.

        - De ce m-am oprit eu oare aici? a spus fetita. Eu voiam sa-l caut pe Karl. Voi stiti unde-i? a intrebat ea trandafirii. Ce credeti, a murit?

        - Nu, n-a murit, au spus trandafirii. Noi am fost in pamant si in pamant sunt toti mortii, dar Karl nu-i printre ei.

        - Va multumesc de ce mi-ati spus! a zis Gretchen si s-a dus la celelalte flori, s-a uitat in potirul fiecareia din ele si a intrebat: nu stiti unde-i Karl?

Dar florile se incalzeau la soare si visau la ce le placea lor sa viseze si nici una nu stia ce-i cu Karl.

        - Degeaba mai intreb florile, si-a raspuns Gretchen. Ele stiu numai ce se intampla cu dansele si de altceva habar n-au!

si Gretchen si-a pus poalele in brau, ca sa poata sa mearga mai repede, si a luat-o la fuga pana in fundul gradinii. Portita era inchisa, dar ea a apasat pe clanta ruginita si clanta s-a ridicat, portita s-a deschis si Gretchen a pornit in lumea larga, desculta cum era. S-a uitat de cateva ori inapoi, dar n-o urmarea nimeni. De la o vreme n-a mai putut merge si s-a asezat pe un bolovan si cand s-a uitat imprejur a vazut ca nu mai era vara, era toamna tarziu; in gradina babei, in care era mereu cald si erau flori din toate anotimpurile, nu puteai sa-ti dai seama cum trece vremea.

        - Doamne, cum am mai intarziat! a spus Gretchen. Uite ca-i toamna, nu mai pot sa zabovesc!

Si s-a ridicat si a pornit iar la drum. Vai, piciorusele ei erau obosite si zgariate! De jur imprejur era urat si frig. Crengile pletoase ale salciilor erau galbene si frunzele cadeau smulse de vant si numai porumbarul mai avea poame, dar nu erau bune. si cand Gretchen a incercat sa manance din ele, i-au facut gura punga de acre ce erau. Trist si urat era in lumea larga!



Craiasa Zapezii - Intaia Povestire
Craiasa Zapezii - A doua povestire
Craiasa Zapezii - A treia povestire
Craiasa Zapezii - A patra povestire
Craiasa Zapezii - A cincea povestire
Craiasa Zapezii - A sasea povestire
Craiasa Zapezii - A saptea povestire


Aceasta pagina a fost accesata de 31883 ori.