Craiasa Zapezii - A patra povestire
de Hans Christian Andersen
A patra povestire
Un print si o printesa
Gretchen iar a trebuit sa stea si sa se odihneasca. Deodata, in fata ei, pe zapada, a zarit un cioroi. Cioroiul s-a uitat la ea, a dat din cap si a spus: "Crrr! Crrr! Buna ziua! Buna ziua!" Mai bine nu putea sa vorbeasca, dar era prietenos si a intrebat-o pe fetita incotro a pornit asa, singura. Cuvantul "singura" Gretchen l-a inteles foarte bine si a priceput ce inseamna asta. ii povesti cioroiului toata viata ei si tot ce patise si-l intreba daca nu l-a vazut pe Karl. Cioroiul a clatinat din cap pe ganduri si a spus:
- S-ar putea!
- Cum? Crezi ca da? a intrebat fetita, l-a sarutat pe cioroi si l-a strans in brate mai sa-l inabuse.
- incet, incet! a spus cioroiul. Cred ca stiu... cred ca-i el. Da' acuma mi se pare ca de cand cu printesa... pe tine te-a uitat.
- Sta la o printesa? a intrebat Gretchen.
- Da, iti spun eu toata povestea, numai ca-mi vine greu sa vorbesc in limba ta. Nu cunosti limba ciorilor? Mi-ar fi mai usor!
- Nu, n-am invatat limba ciorilor, a raspuns Gretchen.
- Bine, nu face nimic! Am sa-ti istorisesc si eu cum oi putea! si i-a istorisit ce stia.
- in imparatia asta in care suntem acuma sta o printesa care e foarte desteapta; asa-i de desteapta, ca a citit toate gazetele din lume si le-a uitat! Deunazi sedea pe tron si asta pare-se ca nu-i lucru placut, si sezand ea asa pe tron, a inceput sa cante un cantec! "De ce nu m-as marita?" Chiar asa s-a gandit ea: "de ce nu m-as marita? Ia sa incerc!".
- Dar ea voia sa gaseasca un barbat care sa stie ce sa raspunda cand stai de vorba cu el, unul care sa si vorbeasca, nu numai sa sada, aratos si dichisit, pe tron, ca ar fi prea plicticos. Printesa a pus sa bata toba, sa s-adune doamnele de onoare, si cand acestea au venit si au auzit, au fost foarte multumite. "Iaca o veste placuta, au spus ele, la asta chiar ne gandeam si noi!". si sa stii ca tot ce-ti spun eu e adevarat, a zis cioroiul; eu am o iubita, e domesticita si sta la curte, ea mi-a povestit tot.
Iubita lui era bineinteles o cioara. Pentru ca cioara la cioara trage, asta-i stiut, si tot cioara ramane.
- A doua zi, ziarele au aparut cu un chenar de inimi si cu numele printesei in chenar. Scria acolo ca orice tanar placut la infatisare poate sa vie la palat si sa stea de vorba cu printesa si acela care stie sa vorbeasca mai bine si in asa fel, de parca ar fi la el acasa, pe acela printesa are sa-l ia de barbat. Da, da, a spus cioroiul, e chiar asa cum zic, poti sa ma crezi, e adevarat asa cum ma vezi si te vad. Au venit o multime, era o ingramadeala si un du-te vino necontenit, dar nici in ziua intai, nici in a doua nu s-a ales nimic din treaba asta. Toti puteau sa vorbeasca bine cand erau pe strada, dar de indata ce intrau pe poarta palatului si vedeau garda in zale de argint si pe scari slujitori inmuiati in fir, si treceau prin salile si galeriile palatului cu covoare scumpe si policandre de cristal, se zapaceau. si cand ajungeau in fata tronului pe care sedea printesa, nu mai puteau sa spuie nimic decat doar cuvantul cel din urma pe care-l rostise printesa si bineinteles ca ea n-avea pofta sa mai auda o data ce spusese tot ea. Parca-i apuca pe toti o toropeala cat erau in palat si abia dupa ce ieseau de acolo se trezeau si incepeau iar sa vorbeasca. si era un sirag de oameni care tinea de la portile orasului pana la poarta palatului. Eram si eu pe-acolo, a spus cioroiul. Le era sete si foame de-atata asteptare, dar cand ajungeau la palat nu le dadea nimeni nici macar un pahar cu apa. Unii mai destepti isi luasera cateva felii de paine cu unt, dar nu dadeau si altora, fiindca se gandeau: "Las' sa fie lihniti de foame, ca daca-i vede printesa asa de prapaditi, nu-i alege".
- si Karl? a intrebat Gretchen; el cand a venit? Era si el acolo?
- Stai putin ca-ti spun indata! A treia zi a venit un domnisor, dar nu calare, nici cu trasura, ci pe jos; era vesel si ochii ii straluceau ca si ai tai acuma, si avea un par lung si frumos, dar era cam prost imbracat.
- Karl era! s-a bucurat Gretchen. Bine ca l-am gasit! si a batut din palme de bucurie.
- Avea o ranita in spate, a spus cioroiul.
- Nu, trebuie sa fi fost saniuta! a spus Gretchen. si-a luat saniuta cand a plecat.
- Se poate, a zis cioroiul, nu m-am uitat bine, dar iubita mea domesticita mi-a spus ca atunci cand a intrat in palat si a vazut garda in zale de argint si slujitorii pe scari, inmuiati in fir, el nu s-a fastacit deloc, a dat din cap catre ei si le-a spus: "Nu va plictisiti sa stati mereu pe scari? Eu ma duc inainte!" Sala cea mare stralucea de lumina policandrelor, curteni de tot felul umblau usurel si tineau in mana ulcele de aur. Ghetele lui scartaiau grozav, dar el nici nu se sinchisea de asta si era ca la el acasa.
- Sigur ca-i Karl, a spus Gretchen. Avea ghete noi si scartaiau cand umbla cu ele in odaia bunicii, l-am auzit eu.
- Da, scartaiau, spuse cioroiul. Domnisorul acela s-a dus drept la printesa. Printesa sedea pe un margaritar, mare cat o roata de moara. Toate doamnele de la curte cu cameristele lor si cu cameristele cameristelor si toti curtenii lor si cu slujitorii slujitorilor care si ei, la randul lor, aveau cate o sluga stateau adunati de jur imprejur; si cei care erau mai aproape de usa, aceia erau mai mandri. Pana si sluga celui de pe urma slujitor, care sta drept in usa si umbla numai cu pantofi, era atat de mandra si infumurata ca nu-i ajungeai nici cu prajina la nas!
- Groaznic trebuie sa mai fie! a spus Gretchen. si Karl s-a insurat cu printesa?
- Daca n-as fi cioroi, m-as fi insurat eu cu ea, neaparat, cu toate ca sunt logodit. Draguta mea, cioara cea domestica, zice ca el a vorbit tot asa de bine cum vorbesc eu cand vorbesc limba ciorilor. Era dragut si vesel domnisorul si zicea ca n-a venit sa-i ceara mana, ci numai asa, fiindca auzise de desteptaciunea printesei si voia sa stea cu ea de vorba. Dar dupa aceea si ea i-a placut lui si el ei.
- Da, desigur ca e Karl, spuse Gretchen. si el e destept si stie sa faca socoteli in gand, cu fractii. Nu vrei sa ma bagi si pe mine in palat?
- Asta-i usor de spus, dar cum sa facem oare? Am sa vorbesc cu draguta mea, are sa gaseasca ea ceva; pentru ca sa stii ca unei fetite asa ca tine nu i se da voie in palat.
- Las' ca intru eu, a spus Gretchen. Cand afla Karl ca am sosit, indata vine jos si ma ia cu el.
- Asteapta-ma colo la portita, a spus cioroiul, apoi a clatinat din cap si si-a luat zborul. Abia catre seara s-a intors.
- Draguta mea iti trimite multe salutari si iti mai trimite si o chifla, a luat-o din bucatarie, au acolo destule. Ia-o, ca ti-o fi foame. in palat e cu neputinta sa intri, fiindca esti desculta si garda cu zale de argint si slujitorii inmuiati in fir n-au sa te lase. Stai, nu plange, ca tot ai sa poti intra. Draguta mea stie o scara pe din dos, pe unde ajungi in iatac si stie unde-i cheia.
Cioroiul si cu Gretchen au intrat in gradina, pe aleea cea mare, pe care cadeau mereu frunzele din copaci, si dupa ce la palat s-au stins luminile, una cate una, cioroiul a dus-o pe Gretchen la o usa de din dos care era numai impinsa, nu inchisa.
O, cum ii mai batea Gretei inima! Parca ar fi vrut sa faca un lucru rau si ea doar atata voia, sa vada daca Karl e acolo. si acolo era, fara indoiala! si ea se gandea la ochii lui limpezi si la parul lung: parca il vedea cum zambeste ca atunci cand sedeau amandoi la umbra trandafirilor. Desigur ca are sa se bucure cand are s-o vada, si ea are sa-i spuna ce drum lung a facut pana sa dea de dansul, si ce necajiti au fost cei de-acasa cand el a plecat si nu s-a mai intors. Gretei ii era teama si totodata se bucura.
Au ajuns sus la capatul scarii. Pe un scrin era o lampa aprinsa si jos pe podele statea cioara cea domesticita si isi intorcea capul in toate partile; Gretchen a facut o plecaciune, asa cum o invatase bunica-sa.
- Logodnicul meu mi-a spus numai lucruri frumoase despre mata, domnisoara, zise cioara cea domesticita. Povestea matale e duioasa. Ia, te rog, lampa, eu am sa merg inainte ca sa-ti arat drumul, pe unde mergem noi, nu-i nimeni.
- Parca aud pe cineva in urma noastra, spuse Gretchen, si chiar atunci a si trecut ceva pe langa dansa; pe zid alergau ca niste umbre cai cu coama in vant si cu picioarele subtiri, si pe cai domni si doamne si vanatori.
- Astea-s numai visuri, a spus cioara; vin si iau la vanatoare gandurile printului si ale printesei. Asta-i chiar foarte nimerit acuma, pentru ca ai sa poti sa-i vezi mai bine. si trag si eu nadejde ca, atunci cand ai sa ajungi la cinste si marire, n-ai sa ma uiti nici pe mine.
- De asta nici o grija, a spus cioroiul din padure.
Ajunsesera acuma intr-o incapere mare, tapetata cu matase roz, cu flori. si deodata, visurile au trecut valvartej pe langa ei, dar asa de repede, ca Gretchen n-a putut sa-i vada pe print si pe printesa. Gretchen si cu cele doua ciori au mai trecut apoi prin cateva odai, una mai frumoasa decat alta, si au ajuns in iatac. Aici, tavanul semana cu un palmier cu frunze de sticla si in mijlocul odaii atarnau de o tulpina de aur doua paturi, fiecare din ele semanand cu un crin. Un pat era alb, celalalt era rosu si in acesta din urma trebuia Gretchen sa-l caute pe Karl. A dat la o parte o petala rosie si a zarit o ceafa bruna. O! Karl era! Gretchen l-a strigat pe nume, a ridicat lampa, si deodata visurile s-au intors in goana in odaie, si el s-a trezit, a intors capul si... nu era Karl.
Printul semana cu Karl numai de la spate, dar era si el tanar si dragut. Printesa se trezise si ea si din patul ei de petale albe de crin se uita acum clipind din ochi la Gretchen. A intrebat ce este. Gretchen a inceput sa planga si i-a spus toata povestea ei si ce facusera cele doua ciori pentru ea.
- Saraca de tine, au spus printul si printesa, au laudat pe cele doua ciori si au spus ca nu-s suparati pe ele, numai ca de-acuma inainte sa nu mai faca ce-au facut. Au sa primeasca si o rasplata.
- Vreti sa zburati in libertate, a intrebat printesa, ori vreti mai bine cate o slujba de cioara princiara si cu drept la toate cojile de legume de la bucatarie.
Ciorile s-au inchinat si au spus ca vor sa aiba o slujba fiindca se gandeau ca-i bine la batranete sa aiba ceva sigur si sa nu duca grija de nimic.
Printul s-a sculat din pat si a pus-o pe Gretchen in locul lui sa doarma; mai mult nu putea face nici el. Gretchen si-a impreunat mainile si s-a gandit: "Ce buni sunt oamenii si animalele!" si a inchis ochii si a adormit. Toate visurile au venit iar valvartej inapoi si acuma erau ca niste ingeri si trageau o saniuta in care era Karl, si el facea semn din cap. Dar nu era decat un vis si de aceea a pierit cand ea s-a trezit.
A doua zi au imbracat-o in matase si in catifea din cap pana in picioare; au poftit-o sa ramana la palat si sa traiasca in belsug, dar ea s-a rugat sa-i dea numai o trasurica cu un cal si o pereche de pantofi, pentru ca voia sa plece iar in lume si sa-l caute pe Karl.
I-au dat indata pantofi si un manson, au imbracat-o frumos si cand sa plece, la scara era o caleasca numai de aur si stema printului si a printesei stralucea pe ea ca o stea. Vizitiul si valetul aveau coroane de aur pe cap. Printul si printesa au ajutat-o pe Gretchen sa se urce in caleasca si i-au urat drum bun. Cioroiul cel din padure, care acuma era insurat, a insotit-o cale de trei poste. sedea langa ea, fiindca nu-i placea sa mearga cu spatele. Cioara de la curte statea in usa si dadea din aripi; nu putuse sa vina fiindca o durea capul de cand capatase o slujba si manca prea mult. Caleasca pe dinauntru era captusita cu turta dulce, iar in lada de sub capra erau fructe si covrigi.
- Drum bun, drum bun! au spus printul si printesa.
Gretchen a plans si cioara a plans si ea. Dupa ce au mers asa vreo trei poste, cioroiul si-a luat si el ramas bun si despartirea dintre ei a fost si mai duioasa. Cioroiul a zburat pe un copac si a tot falfait din aripile lui negre pana cand caleasca nu s-a mai vazut.
Craiasa Zapezii - Intaia Povestire
Craiasa Zapezii - A doua povestire
Craiasa Zapezii - A treia povestire
Craiasa Zapezii - A patra povestire
Craiasa Zapezii - A cincea povestire
Craiasa Zapezii - A sasea povestire
Craiasa Zapezii - A saptea povestire
Aceasta pagina a fost accesata de 31340 ori.
