Craiasa Zapezii - A saptea povestire

Craiasa Zapezii - A saptea povestire

de Hans Christian Andersen

A saptea povestire
In care e vorba de palatul Craiesei Zapezii si despre ce s-a intamplat acolo

        Peretii palatului erau facuti din zapada viscolita, ferestrele si usile din vanturi vijelioase; erau peste o suta de incaperi, toate asa cum le alcatuia zapada; cea mai mare era asa de intinsa ca puteai sa mergi cateva ceasuri prin ea de la un capat la altul. Toate erau luminate de Aurora Boreala si erau goale, ghetoase, reci si sclipitoare. Aici nu era niciodata vreo petrecere, nici macar un bal de ursi la care vijelia sa cante si ursii albi sa mearga in doua picioare si sa joace, nici macar o sindrofie de domnisoare vulpi argintii; in palatul Craiesei Zapezii era pustiu si frig. Aurora Boreala se deslusea atat de bine incat ii puteai numara perdelele de lumina. in mijlocul acestei sali nemarginite si pustii era un lac inghetat care se sfaramase in mii de bucati, dar bucatile semanau intre ele asa de tare incat era o adevarata minunatie. in mijlocul lacului sedea Craiasa Zapezii, cand era acasa, si atunci zicea ca sade pe oglinda intelepciunii si ca aceasta oglinda e cea mai buna din lume.

        Karl era vanat de frig, ba chiar aproape negru, dar nu simtea ca i-i frig fiindca Craiasa Zapezii ii luase cu o sarutare simtul frigului si inima lui era ca un bulgare de gheata. Acuma se juca; lua bucati de gheata netede ca niste tablite si alcatuia cu ele tot felul de figuri, asa cum se joaca la noi copiii cu cuburile. Jocul lui era insa asa-zisul joc de gheata al intelepciunii. in ochii lui figurile de gheata erau frumoase si de foarte mare insemnatate si asta din pricina ciobului de gheata pe care il avea in ochi. Aseza bucatile de gheata in asa fel incat sa formeze un cuvant, dar niciodata nu izbutea sa formeze cuvantul pe care il voia si care era "vesnicia". Craiasa Zapezii ii spusese asa:

        - Daca izbutesti sa formezi cuvantul acesta, atunci ai sa fii stapan pe tine insuti si eu am sa-ti daruiesc lumea intreaga si o pereche de patine noi.

Dar Karl nu putea sa formeze cuvantul.

        - Ma duc in tarile calde, a spus Craiasa Zapezii. Vreau sa ma uit in caldarile cele negre.

Caldarile cele negre erau muntii Etna si Vezuviu, care scuipa flacari.

        - Am sa-i mai inalbesc putin si asta nu-i rau, ba chiar e bine pentru lamai si struguri.

si Craiasa Zapezii a plecat in zbor si Karl a ramas singur in sala cea mare de gheata, intinsa cat vedeai cu ochii si pustie. Se uita la bucatile de gheata si se tot gandea si ii trosnea capul de atata gandire. si cum statea neclintit si teapan, ai fi crezut ca-i si el un sloi de gheata.

        in vremea asta, Gretchen a ajuns la palat si a intrat pe poarta. Vanturi taioase au intampinat-o. Ea a spus o rugaciune si vanturile indata au stat pe loc si s-au culcat si ea a intrat in salile palatului, mari, goale si reci. si deodata l-a zarit pe Karl, s-a dus repede la el, l-a luat de dupa gat, l-a strans in brate si i-a spus:

        - Karl! Bine ca te-am gasit!

Karl insa sedea nemiscat, teapan si rece. Gretchen a inceput sa planga si lacrimile ei fierbinti au cazut pe pieptul lui, au patruns pana la inima si au topit bulgarele de gheata si au mistuit ciobul de oglinda. El s-a uitat la dansa si ea a inceput sa cante:

                        Ce frumosi sunt trandafirii

                        si cad prada ofilirii!

                        Traiul nostru e mai bun,

                        Ca-nflorim si la Craciun!

        Cand a auzit cantecul, Karl a izbucnit in plans si lacrimile cand au curs au luat cu ele si aschia de oglinda din ochi si atunci el a cunoscut-o si a strigat plin de bucurie:

        - Gretchen! Gretchen! Dar unde-ai fost atata vreme? si eu unde am fost?

si s-a uitat imprejurul lui.

        - Vai! Ce frig e aici! Ce pustiu!

si s-a lipit de Gretchen si ea plangea si radea de bucurie. Era asa de frumos incat pana si bucatile de gheata jucau de bucurie si dupa ce s-au saturat de jucat s-au asezat iar jos si au alcatuit tocmai cuvantul de care spusese Craiasa Zapezii ca daca are sa-l formeze Karl el are sa ajunga stapan pe sine insusi, iar ea are sa-i dea lumea intreaga si o pereche de patine noi.

        Gretchen l-a sarutat pe obraji si obrajii s-au facut rosii; l-a sarutat pe ochi si ochii au stralucit ca si ai ei; i-a sarutat mainile si picioarele si el s-a inzdravenit si s-a inviorat. Acuma, Craiasa Zapezii avea sa se intoarca acasa, avea sa gaseasca dezlegarea lui de vraja scrisa cu bucati sclipitoare de gheata.

        Cei doi copii s-au luat de mana si au iesit din palat. Au inceput sa vorbeasca de bunica si de trandafirii din streasina; si pe unde mergeau ei, vanturile nu mai bateau si iesea soarele. Cand au ajuns la copacelul cu poame rosii, renul era acolo si-i astepta. Cu el era si un ren mai tanar, cu ugerul plin, si renul acela le-a dat copiilor lapte cald si i-a sarutat pe frunte. si renii i-au luat apoi in spate pe copii si i-au dus la casuta finlandezei si aici s-au incalzit bine si pe urma i-a dus la casuta laponei. Lapona, in vremea asta, le facuse hainute noi si le dresese sania.

        Cei doi reni si cu lapona i-au dus pe copii pana la hotarele tarii. Acolo unde incepea iarba, copiii si-au luat ramas-bun de la lapona si de la reni. Pasarile cantau si copacii erau inmuguriti. si deodata au vazut in fata lor o fetita calare pe un cal frumos, pe care Gretchen il cunostea (fusese inhamat la caleasca de aur). Fetita purta o caciulita rosie si avea pistoale la brau. Era fetita de talhar; se saturase de stat acasa si plecase acum in lumea larga, mai intai catre miazanoapte si dupa aceea avea de gand sa ajunga si prin alte parti ale lumii. A cunoscut-o indata pe Gretchen si Gretchen pe ea si amandoua s-au bucurat grozav.

        - Te pricepi strasnic sa cutreieri lumea!, i-a spus ea lui Karl. Dar oare meriti tu sa umble cineva dupa tine si sa te caute tocmai la capatul pamantului?

Gretchen a batut-o usurel pe obraz si a intrebat-o ce fac printul si printesa.

        - Au plecat in strainatate, a raspuns fetita de talhar.

        - Da' cioroiul? a intrebat Gretchen.

        - Cioroiul a murit. si draguta lui cea domestica, acum o vaduva, si-a legat o ata neagra de picior si plange dupa el. Dar ia spune, tu ce-ai facut si cum l-ai gasit?

Gretchen si Karl i-au povestit tot.

        Fetita de talhar i-a luat pe amandoi de mana si le-a spus ca, atunci cand are sa treaca prin orasul lor, are sa vie pe la ei si dupa aceea a pornit iar in lumea larga. si Karl si Gretchen au plecat si ei mai departe, mana-n mana, si pe unde ajungeau era primavara cu iarba verde si cu flori. si deodata au zarit turnurile unui oras: era chiar al lor. Au intrat in oras si au ajuns acasa la bunica si s-au urcat in odaita, unde toate erau la locul lor, ca altadata. Ceasornicul spunea "tic-tac" si aratatoarele se miscau. Dar cand au intrat pe usa au vazut ca acuma erau mari, oameni in toata firea. Trandafirii din streasina erau infloriti si langa trandafiri erau scaunelele pe care stateau cand erau copii. Karl si cu Gretchen s-au asezat fiecare pe scaunelul lui, tinandu-se de mana. Maretia rece si pustie din palatul Craiesei Zapezii o uitasera ca pe un vis apasator. Bunica sedea la soare si citea: "Daca nu veti fi cum sunt copiii, nu veti vedea imparatia cerurilor".

        Karl si Gretchen s-au uitat unul la altul si deodata au inteles cantecul cel vechi:

                        Ce frumosi sunt trandafirii

                        si cad prada ofilirii!

                        Traiul nostru e mai bun,

                        Ca-nflorim si la Craciun!

        Erau acuma amandoi oameni in toata firea si totusi copii, copii in inimile lor; si acum venise vara, vara calda si binefacatoare.





Craiasa Zapezii - Intaia Povestire
Craiasa Zapezii - A doua povestire
Craiasa Zapezii - A treia povestire
Craiasa Zapezii - A patra povestire
Craiasa Zapezii - A cincea povestire
Craiasa Zapezii - A sasea povestire
Craiasa Zapezii - A saptea povestire


Aceasta pagina a fost accesata de 16740 ori.
{literal} {/literal}